32

Eva s-a urcat in autobuz, si-a cautat un loc retras si a inceput sa planga. Doar pe jumatate plin, autobuzul nu ducea la ora aceea decat batrani care, odata cu varsta, cauta locuri tot mai in fata. Primele scaune sunt locurile de veci ale octogenarilor, fiecare vrea sa fie cat mai aproape de sofer la ultima lor cursa. Niciunul nu se uita in spate, tot ce ii intereseaza pe seniorii acelei ore e avansarea in ierarhia autobuzului.
Cel mai bun loc de a plange e autobuzul, se gandea Eva, doar tu si scaunul, eventual o batista in care iti poti chiar si sufla nasul zgomotos, oricum nu se intoarce nimeni. Si exact asta facea, plangea din cauza unui patinoar.Il vazuse ultima data acum doi anu la una dintre intalnirile cu domnul T cand radea de el intins pe gheata. Regreta ca nu s-a intins si ea langa el, patinele nu aveau decat sa ii ocoleasca. L-ar fi luat de mana si n-ar fi zis nimic, ar fi asteptat doar ca T sa ii spuna ca e o copila si sa ii redea alunecarea bipeda. Prea tarziu, e deja vara (chiar a doua vara) si gheata, ca si T, au ramas undeva in urma.
Se termina cursa si toti batranii se intorc spre iesire. Eva mai ramane putin ca sa isi indese batista in spatele scaunului. Ultimul scaun din stanga si domnul T. Acum isi da seama Eva de ce nu circula de obicei cu 32.