A mai murit un bec

Ridica o spranceana si se apropie. Deja ii vad detaliile craterului ramas in amintirea ultimului cos pozitionat marginal sub buza inferioara. Varfurile genelor, in lipsa oricarui fard, se pierd in umbra pleoapelor care capata o nuanta mai inchisa la fiecare cinci secunde in prezenta mortii iminente a becului. E in fond duminica, ziua de doliu a tot ceea ce este estetic, ziua in care pana si camera incearca sa ascunda decaderea saptamala a fetzei. Isi dilata brusc narile si se ridica pe varfuri. Acum nu a mai ramas decat un miros de incinerare a luminii venite odata de deasupra oglinzii. Inca o duminica in care nu ma mai cunosc zicandu-mi sa ma culc la loc pana maine.

Pas minor

Din calcaiul tau nu curge azi

Decat lumina.

E atat de dulce,

Ca-mi culc capul langa o basica

Si o intep usor cu genele

Sa crape,

Toata lumina sa mi se reverse

Intre pleoape.

E o lumina roza

Care se aprinde noaptea pe alei

Si tremura.

De frig, de frica, de pudoare,

Se lasa violat de acordurile

Greierilor beti.

Calcaiul tau e o zaraza,

Nu doar azi,

ci-n fiecare noapte

lumineaza orice

colt de asternut,

orice copse rasarite-n cale.

Doar pe aleea mea

Se stinge.

Interzis minorilor

pierduti in poezie.