Montblanc

Se incuie usa. Al doilea sunet al cheii, clanta. Apoi vine momentul perfect sa ies din camera si sa ma opresc in dreptul scarilor. Adulmec aerul neutru al casei si incep sa cobor, accentuand treaptele. Pe fiecare din ele imi desfasor ritualul sacru al diminetilor cand eu imi iau liber si tu pleci tarziu: inspir lent ca sa imi simt plamanii umplandu-se de Montblanc; ma intreb daca asa miros toate femeile sau daca esti doar un accident al sticlelor grupate in ultimul sertar din fatza oglinzii (nu stiu niciodata cu ce anume te dai, intre 6:45 si 6:53 te incui in baie si iesi de acolo relativ aceeasi, cu pometii putin mai proeminenti si genele chiar mai lungi decat in starea lor naturala, dar mirosi de parca abia ti-ai fi ucis latura umana si ar fi ramas doar perfectiunea olfactiva care imi intinde o cana de cafea; te numesc simplu: Montblanc). Conchid mereu ca savantii nu au fost decat barbati care s-au chinuit sa desluseasca simturile ca sa ajunga pe urmele unei femei frumoase cu esenta dulce culeasa de pe strazile Vienei.
"Vezi ca imi iau doar rezerva." Oricum nu te voi suna, te las in liniste sa iti desfasori ritualul zilnic prin oras. La cinci kilometri de scarile unde iti adulmec umbra probabil ca ai si uitat cat de bine mirosi. Acolo oricum nimeni nu are timp sa se apropie de tine si in liniste sa isi dilate narile, acolo nimeni nu stie cum miroase linistea. Aici insa in lipsa ta, intreaga casa amuteste. Pana la ora trei nu se mai aud decat pori care te cauta. Pe tine, la femme de Montblanc...

Mitsouko

Exista un loc de depozitare a tuturor dorintelor cu eticheta de neadecvate, imposibile sau inutile: in sticle. Din plictiseala sau curiozitate, cate un individ intinde mana si culege una. Descifreaza cele cateva cuvinte si construieste in jurul lor o intreaga poveste cu intriga prea lunga si concluzie nula.
Se intampla sa fie ales mesajul meu, inchis intr-o sticla din cea mai simpla si mai stupida cauza: timiditate. Tot ce nu am avut curajul sa iti spun vara incui toamna intr-o fosta sticla de parfum cu speranta ca cineva isi va da seama ce vreau, va scrie o piesa in patru acte, ne va lua pe amandoi de mana si ne va obliga sa jucam rolurile principale.
Uneori insa imi dau demisia pe scena, in fatza unui intreg public, imi parasesc povestea si propriul mesaj din sticla de Mitsouko. Prea mult chin pentru un final care soseste oricum prea tarziu. Plec in lume in cautarea unui sistem de telegraf care sa imi simplifice viata. M-am saturat de 1+1+drum=2, vreau 1+1=2. Matematica pura, nu litere.

Q.E.D.

Alesul alunitei mele

Mai nou, ne-au agatat un orar pe usa. Intalniri prestabilite la fiecare 8 ore, avem dreptul sa intarziem cam 15 minute, desi rar e cazul- in mod straniu, eu ajung la timp, iar tu nici nu te misti de acolo, iti schimbi doar peretii de sticla. Prima data cand ne-au lasat singuri in aceeasi camera am avut o cadere psihica, mi-am privit mainile albindu-se si m-am intins pe pat ametita. Am asteptat sa ajung acasa pentru ca in sfarsit sa plang, dar drumul mi s-a parut prea lung si pana sa urc scarile intreaga intamplare era deja descompusa.
Am incetinit cele 7 ore ramase uitandu-ma la mana mea stanga. Azi ma gandesc in avans la fiecare miscare, ma indepartez un metru de fiecare zid aflat pe partea ei, caci de cand mi-ai atins-o, mi-e frica de orice ar putea sa o sparga. Uneori imi trece prin minte ca in starea de lesin ai fi putut insera in ea o parte din tine, deoarece atunci cand degetele ei ating pompa unui parfum sau topesc ciocolata cu martipan sub ele, sunt strafulgerate de o durere prelunga. Banuiam dintotdeauna ca ai fi gelos, chiar si pe fluturi cand se invart in jurul lor.
Ne intalnim zilnic la ore fixate: 7, 13, 23. De fiecare data ramanem singuri in camera cu orar lipit pe usa si intre noi un minut se lasa liniste. Nu-mi place sa ma holbez la tine, asa ca recitesc de fiecare data denumirile medicamentelor asezate pe rafturi: bergamota, vanilina, vetiver, ambergris, aldehide si, cea care ma sperie mereu, piele. Nu stiu exact ce amesteci in acel moment de tacere, nu m-am chinuit niciodata sa te intreb.
Apoi imi faci semn sa ma apropii, ma asezi pe un scaun invelit in perne albe si-mi ceri mana stanga, suflii usor peste alunita mea si se deschide. Sangele mi se intimideaza usor, iar atunci cand isi da seama ca il privesc prin mica iesire, lasa o bula de aer sa ma stropesca pe gene. E singurul moment al serii cand te vad razand.
Cu o seringa imi astupi alunita si imi introduci in organism substanta ta misterioasa. Isi schimba ocazional culoarea, inca nu stiu sigur in functie de ce anume, dar banuiesc ca e corespondentul cromatic al vitezei suflului tau pe degetele mele. Uneori te emotionezi si iti tremura usor buzele, alteori parca nici nu ti-as fi intersectat cursul vietii.
Cand seringa se goleste, tu imi inchizi alunita si o saruti cu blandete. Imi faci semn sa plec si iti continui privitul in gol pe fereastra. Ma intreb ce vezi, sau daca vezi, caci nu ma privesti niciodata in ochi, imi cauti alunita cu o mangaiere. Intre doua intalnire am vise olfactive, se face ca sunt inchisa in sticle de parfum si ma inec lent in mireasma. Capul tau serveste drept dop ce nu ma elibereaza niciodata. Abia m-am trezit din Bal à Versailles cu nasul infundat de iasomie si alunita pulsandu-mi. Alunitei mele ii place sa viseze, poate mai mult decat mie. Ea e de fapt cea care a stabilit orarul ca sa isi satisfaca placerea sadica si luxoasa de a ma ineca. Cred ca alunita mea e prea timida ca sa iti spuna ca e indragostita de tine.

Episodul Miercuri

Ma uit la televizor pe usa inchisa.
Semnalul e dat de alarma de ceas
care-ti spulbera somnul de luni pana vineri
in boabe de vise prajite cu parfum de cosmar.

Prosoapele baii liciteaza caldura uscata
pentru minutele zilnice de documentar.
Cand esti nuda, oglinda e singurul privitor neautorizat
ce trage cu ochiul prin stropii de apa supraponderali.
In jurul coapselor tale
chiar si parfumul se topeste,
din robinete nu mai raman
decat rauri de ciocolata amaruie
imbibata in coniac. I-ai imbatat pe toti,
gleznele tale trimit mesaje subliminale
ce ard tot restul ecranelor.

In pauza publicitara te imbraci in parfum de tutun
si inaintezi pe mocheta in semn de protest.
Picurii de apa atarnadu-ti de varfuri,
parfumul de piele prea tanar ridata,
albastrul lichid ce iti rumena ochii-
tigareta de foi pe usuca pe toate
pana ce chiar si teleshoppingul
va primi avertisment de la usile casei
sa astupe orbitele minorilor.
Pretul tau e un subiect tabu,
doar a te imbraca in straie de dama
ar costa atatea boabe de ambra
incat am declansa o noua criza mondiala.

Cand in sfarsit ajungi in fata canilor
gasesti sertarele goale.
Auzindu-ti pasii, s-au adapostit cu totii
in spatele meu si iti cresc audienta.
E sezonul final al inca unei zile de miercuri.
Pe tine insa nu te intereseaza.
Iti sorbi ziua direct din ibric
cu tot zatul ultimei clipe.

Dar toate acestea nu sunt decat o reluare
a unei serii zilnice difuzate pe usa camerei noastre.
Rotesc cheia si televizorul se stinge.
Un nou ieri de succes, reluat in fiecare joi, apoi vineri.

Sambata pauza.

Si totusi...

Imi pare rau
ca ti-am furat
parfumul.

Iti urmaream pasii
dupa urma
de ambra arsa.

Iarta-ma,
alergam acum in cerc
si e atat de dulce
sa ma las prinsa.

Muza: This Is Just To Say