Art Nouveau

Ma intrebati curiosi de unde anume vin si ma blochez de fiecare data. Astazi trebuie sa imi incep povestea marturisind ca trec zilnic pe langa un anume bar, fie ca abia m-am despartit la semafor de zambetul unui tanar intimidat ca l-am vazut pierzandu-si palaria, fie ca pur si simplu ma bucur de liniste cand ma intorc tarziu spre casa. Noaptea vad mereu barbati imbracati in camasi albe, stand in fatza barului si fumand tigari aromate. Simt mereu nevoia sa cobor de pe bicicleta, sa ma indrept spre ei zambind, sa ma apropii de buzele lor doar ca sa le adulmec aroma tigarilor si apoi sa ma asez pe un scaun la bar si sa comand un pahar de vin rosu. Sa fiu imbracata in rochia neagra in care m-am indragostit acum un an, sa fie un fel de talisman si sa ma indragostesc din nou si din nou cand o simt alunecandu-mi pe piele. Sa fie atat de simplu sa ma indragostesc, incat sa fie nevoie doar sa cobor noaptea la barul cu muzica veche si sa comand un pahar de vin. As ajunge dependenta de vin rosu si ar fi nevoie de o mie de maini ca sa imi mai poata separa rochia de trup.

Candva m-am nascut din tango. Purtam o floare imensa in piept si ma gandeam cu jena cum il va incomoda pe cel care ma va invita la dans. Ne-am promis sa ne reintalnim in Buenos Aires, asa visam cand eram inca minora. Eram convinsa ca voi cutreiera toate serile de milonga si genunchii nu imi vor mai tremura. Pe aceea o numeam pasiune si era motivul pentru care ma asezam in fatza ecranului gol in fiecare miercuri, uneori si vineri si incepeam sa scriu. In acea epoca fericita ma renasteam continuu din tango si uite asa mi-am petrecut eu adolescenta, abandonandu-l pe domnul T. in fatza unei cafele ca sa imi pot purta pantofii de tango. Recunosc, il iubeam pe el in fiecare corp, fie ca era vorba de cel care mi-a numarat toate cutele buzelor pentru prima oara sau de cel care inca mai parcurge in paralel cu mine holurile facultatii, dar de care fug oricand vine momentul sa ne intersectam cursurile. Dar inca mai cred ca intr-unul dintre trupurile masculine care se plimba prin barurile de tango e si domnul T., poate ca de aceea pot transforma dansul uneori intr-o obsesie.

Nu demult m-am nascut dintr-o carte de psihologie. El statea in spatele unei perechi de ochelari negri cu rama groasa si vindea carti. A facut marea greseala de a zambi si a ma intreba de unde sunt. In acel moment eram pur si simplu din acel loc, renascuta atunci si inca in curs de constructie. Eram atat de sigura ca imi va tremura cardul in mana cand voi incerca sa imi platesc cartile, incat aproape ca blestemam soarta pentru eroarea initiala. As fi putut trai in continuare linistita, fara sa stiu de existenta lui de nu mi-as fi uitat psihologia cu cateva saptamani in urma. Intotdeauna am fost catastrofala cand vine vorba de matematica rudimentara, fie ca e vorba doar de numaratul cartilor la inceputul toamnei.
Imi amintesc cum eram hotarata sa parasesc localul cand s-a apropiat in sfarsit de mine si a zambit. Mi-a cuprins bratul, si-a lipit buzele de obrazul meu si mi-ai spus ca arat si miros exact ca o sarbatorita. Atat de mult iubeam lumea adunata in local si galagia din jur, pentru ca il obliga sa se apropie prea mult de buzele mele cand vorbeam. Eram convinsa ca in sfarsit imi voi estima in mod exact momentul si locul nasterii: 27 septembrie, doua perechi de buze intr-un bar plin de straini. Nu peste mult timp insa mi-am luat haina de la garderoba si am parasit singura barul cu barbati imbracati in camasi albe si fumand tigari aromate. Imi place sa cred ca mi-am descoperit in acel bar langa inca un domn T. locul nasterii, dar ca nu voi stii niciodata de fapt momentul exact in care ma voi indragosti din nou.

Multumesc Maya ca m-ai convins sa scriu din nou

Va rugam asteptati

La sfarsitul zilei ajungem la concluzia ca toti cautam cam acelasi lucru. Se distribuie in portii limitate, neretunabile, programate in timp, insa fara un orar exact afisat pe usa sediului central de distributie, probabil pentru a masca intarzierile obisnuite. In ceea ce priveste modul de impachetare, exista doar exceptii de la regula (avand in vedere faptul ca regula surprinde doar cateva cazuri la atatea milioane, a fost desfiintata notiunea si s-a concluzionat: Qué será, será).
Uneori e trimisa printre randuri scrijelite aiurea pe hartie sau asfalt, alteori e inchisa in scoici si isi asteapta linistita sfarsitul. Cel mai des e taiata in doua parti inegale ce, sectioanate din nou, formeaza buzele. L'amour... dupa data de expirare nu mai raman decat povesti jucate seara inaintea somnului sau cand pe strada trece un individ cu aceleasi gene sau acelasi parfum ca si domnul T.
Le adun fila cu fila si treptat imi asamblez autobiografia: librairie du temps perdu...

Impotriva crizei

Nu imi doresc in mod special sa ies din casa. Nici sa dorm. Ideal ar fi sa raman in fata unui film, pe o perna imensa care scuipa puf atunci cand sar pe ea sau tip, si, cel mai important, sa raman singura. Din patru in patru luni vreau sa raman singura, nu o perioada indelungata sau total izolata, ci cu un domnul T care sa ma scoata la o limonada sau la un ceai cu miere (in functie de sezon) si sa imi povesteasca ce s-a mai intamplat in bula lui abia tangenta cu a mea. Totul e atat de simplu in perioada asta: 1+1+2*limonada(ceai)=0,9+0,9+"multumesc, mi-ajunge ca suntem doar noi".

Criza e contagioasa. Cred ca a facut cineva experimente dubioase, i-a stors esenta ca dintr-o lamaie irosita intr-un pahar si a varsat-o in rezerva de apa. Asa am ajuns sa bem toti din ea, sau macar sa o lasam sa ne intre prin pori: robinete, sticle, nori, pana si parfumul ajunge sa ne raspandeasca in, pe si printre corpuri criza.

Au trecut patru luni si banuiesc ca a facut si el dush sau s-a plimbat prin ploaie. Domnul T, generic spus, lipseste. O sa ma plimb noaptea pe toate strazile cu un ac gros si cativa metri de guma de mestecat. Cand toate strazile sunt goale, o sa sparg becul de culoare verde de la trecerea de pietoni din dreptul Scolii 5. Pana cand termin, vor adormi si toti soferii micului nostru oras si, fara pic de jena, le voi infunda claxoanele cu guma. Cand un posibil domnul T va astepta la nesfarsit sa se faca semaforul verde, nimeni sa nu-i poata zice ca sta degeaba. Din trafic i se vor sufla baloane in loc de sunete de enervare, sau, cum se zice mai nou, "de avertizare ca are vizibilitate redusa", iar disperarea lor nu va reusi decat sa il scuipe cu mici fragmente roz de guma.

Pe la ora 12 o sa montez un nou bec verde si o sa traversam impreuna.

32

Eva s-a urcat in autobuz, si-a cautat un loc retras si a inceput sa planga. Doar pe jumatate plin, autobuzul nu ducea la ora aceea decat batrani care, odata cu varsta, cauta locuri tot mai in fata. Primele scaune sunt locurile de veci ale octogenarilor, fiecare vrea sa fie cat mai aproape de sofer la ultima lor cursa. Niciunul nu se uita in spate, tot ce ii intereseaza pe seniorii acelei ore e avansarea in ierarhia autobuzului.
Cel mai bun loc de a plange e autobuzul, se gandea Eva, doar tu si scaunul, eventual o batista in care iti poti chiar si sufla nasul zgomotos, oricum nu se intoarce nimeni. Si exact asta facea, plangea din cauza unui patinoar.Il vazuse ultima data acum doi anu la una dintre intalnirile cu domnul T cand radea de el intins pe gheata. Regreta ca nu s-a intins si ea langa el, patinele nu aveau decat sa ii ocoleasca. L-ar fi luat de mana si n-ar fi zis nimic, ar fi asteptat doar ca T sa ii spuna ca e o copila si sa ii redea alunecarea bipeda. Prea tarziu, e deja vara (chiar a doua vara) si gheata, ca si T, au ramas undeva in urma.
Se termina cursa si toti batranii se intorc spre iesire. Eva mai ramane putin ca sa isi indese batista in spatele scaunului. Ultimul scaun din stanga si domnul T. Acum isi da seama Eva de ce nu circula de obicei cu 32.

A patra intalnire cu domnul T.

Respiram sincron, dar tu nu-ti dadeai seama. E doar jocul meu stupid de a urmari suflul alcuiva cu propriu-mi. Era frig in noaptea aceea (tremura chiar si Argentina*), asa ca ma verificam in aburii care treceau pe langa urechea dreapta si se pierdeau printre capete. Ma tineai in brate si fumai tigara dupa tigara, eram atat de geloasa pe niste paie umplute cu nicotina care miroseau groaznic (desi sunt o fumatoare pasiva cu traditie costruita in taxiuri si blocuri, iti spun cu sinceritate acum ca ale tale m-au lasat cam... rece, pardon expresia, dar tremuram cumplit). Cat de ironic, toti domnii T. m-au inselat cu tigarete...

Multumesc Brenda
(semnat Sanpetru, ca sa mentinem nota vesela)

*imi cer scuze pentru inside joke, dar, ca de obicei, ceva trebuie sa ma dea de gol. Noapte buna, B.

A cincea intalnire cu domnul T.

Cand ma gandesc la seara aceea, imi vine in minte imaginea parcului central, pastratorul multor nopti pierdute in zapada, vorba si, cel mai adesea, dubiu. Acolo ti-am cunoscut si cea de-a cincea intruchipare, plimbandu-se de-a lungul sirului de banci si strambandu-se la vantul ce-ti ravasea parul. Am inceput sa rad si mi-am lasat fața lovita din plin de suflul noptii in timp ce tu mergeai cu spatele si tipai. Da, ai inceput sa tipi din ce in ce mai tare, am tipat cu tine crezand ca o sa te calmezi. M-ai privit speriat si pentru un moment te-ai oprit din fuga nebuna pe Muresenilor. Ti-ai lasat capul pe umarul meu si ai inceput sa plangi, se asternuse liniste intre noi si tot ce mai auzeam erau lacrimile tale si frustrarea mea lovindu-se intre ele. Ti-am intins un pachet de servetele si am plecat. Vreau sa-ti fiu amanta, nu mama. Noapte buna.