Mitul urban

A fost odata, de doua ori, in unic sau multiple examplare, o persoana x a carei poveste incepe direct pe pietonala orasului. Fara procesul de creatie, reutsare si mascare de la inceputul zilei, direct ora 7:45, un soare abia rasasit si un Starbucks in mana stanga. Urca linistita Republicii, ocoleste fantana, arunca un ochi dupa cunoscutii pe care din pura intamplare sau premeditare minutioasa i-ar putea intalni pe traseu si, intr-un final, se aseaza in banca. Sau la catedra. Sau birou, orice veti vrea sa va imaginati pe post de masa cu un penar, doua carti, un mobil deschis la o y lectura si sprijinit de penar cat sa nu poata fi vazut de la distanta, si, desigur, un scaun pe care acea x persoana sa se aseze pentru a le savura pe toate.
Pana la randul 5 de pe pagina 24 e cliseu. Citeste, tabla se umple de derivate. Isi schimba lectura, inca o tabla se umple de derivate. E oricum iunie si nimeni nu va mai avea timp sa verifice tot ceea ce mintea ei ignora pentru o lectura de dimineata. Inca un next, inca o tabla. La pagina 24, jumatatea randului 5, numele lui T. ii intrerupe lectura. Dupa atatea luni sau atatea zile sau doar cateva ore T. traieste, mai bine zis o include si pe ea in ziua lui. Un mesaj scurt, cu semn de punctuatie la sfarsit, chiar semnul intrebarii. Sau poate ordonanta concisa "iesi la poarta". Si brusc, dragi aspiranti, fiinta umana a incetat sa mai fie stupida, sa se gandeasca de zeci de ori inainte sa trimita un mesaj si sa analizeze situatia din toate unghiurile inainte de a marturisi ca tot ce ii trebuie e o mana pe care sa o tina in pauze si pe Republicii (in viziunea utopica in care fiecare fiinta umana are din dotare un card de credit care se umple singur, pinul inca in memorie, haine care nu se sifoneaza, respiratie vesnic proaspata si 10 la mate).
Si, ca sa mergem si mai departe, persoana x a reusit sa se concentreze in continuare la activitatile legate de invatat, scotandu-si-l complet din minte pe T. in momentul in care a inchis mesajul de la el.
Utopie pura sau mitul urban: inceput de vara, impacare neasteptata in pauza de dupa ora de mate, haine care inca mai stau exact ca in fatza oglinzii, un Starbucks cu aroma de ciocolata si un creier care ii poate cuprinde pe genericul T. si pe neinteligibila derivata in acelasi timp. Daca nimeni nu te-a vazut traind-o, atunci se va sustine in continuare ca nu exista.

Q.E.D.

P.S. Si Starbucksul in Brasov tot un mit urban ramane (preferatul Ioanei, de altfel:P).

Poême pour Sandra (raspuns)

In universul meu parizian momentan e invazie. Nu de parfumuri, nici de cafele cu aroma de menta, ci de niste indivizi foarte scunzi care umbla "sub acoperire" tiptil pe clante, degete si buze. Se lipesc de orice locuitor si ciocane in urechea dreapta, prezentandu-se cu modestie. "Raceala. Absolut comuna." Comuna, dar din cauza ei sunt nevoita sa multumesc cu intarziere unui cadou superb care mi-a aterizat chiar pe masa din Café des Deux Moulins zilele acestea. Cu un zambet parizian, conchidem: mersi Croc.

Episodul Miercuri

Ma uit la televizor pe usa inchisa.
Semnalul e dat de alarma de ceas
care-ti spulbera somnul de luni pana vineri
in boabe de vise prajite cu parfum de cosmar.

Prosoapele baii liciteaza caldura uscata
pentru minutele zilnice de documentar.
Cand esti nuda, oglinda e singurul privitor neautorizat
ce trage cu ochiul prin stropii de apa supraponderali.
In jurul coapselor tale
chiar si parfumul se topeste,
din robinete nu mai raman
decat rauri de ciocolata amaruie
imbibata in coniac. I-ai imbatat pe toti,
gleznele tale trimit mesaje subliminale
ce ard tot restul ecranelor.

In pauza publicitara te imbraci in parfum de tutun
si inaintezi pe mocheta in semn de protest.
Picurii de apa atarnadu-ti de varfuri,
parfumul de piele prea tanar ridata,
albastrul lichid ce iti rumena ochii-
tigareta de foi pe usuca pe toate
pana ce chiar si teleshoppingul
va primi avertisment de la usile casei
sa astupe orbitele minorilor.
Pretul tau e un subiect tabu,
doar a te imbraca in straie de dama
ar costa atatea boabe de ambra
incat am declansa o noua criza mondiala.

Cand in sfarsit ajungi in fata canilor
gasesti sertarele goale.
Auzindu-ti pasii, s-au adapostit cu totii
in spatele meu si iti cresc audienta.
E sezonul final al inca unei zile de miercuri.
Pe tine insa nu te intereseaza.
Iti sorbi ziua direct din ibric
cu tot zatul ultimei clipe.

Dar toate acestea nu sunt decat o reluare
a unei serii zilnice difuzate pe usa camerei noastre.
Rotesc cheia si televizorul se stinge.
Un nou ieri de succes, reluat in fiecare joi, apoi vineri.

Sambata pauza.