Mai nou raman blocata in usa asteptand. Claxonul unei masini, un geam ramas deschis, ceva venit din exterior sau din interior care sa-mi spuna incotro sa pasesc. Cheia mi-a fost lasata cu instuctiunile anexe: ridici putin manerul (nu se stie de ce coboara cate un milimetru in fiecare an), intorci cheia de doua ori, verifici si o ascunzi pana a doua zi. Si totusi nu mi-a zis nimeni ce se intampla mai departe.
Ma intreb de ceva vreme cum arata noaptea sala noastra de la etaj, cand oamenii isi reiau rolurile cotidiene si pantofii sunt infundati in rafturi. Cu fatza spre sala as putea intai face un pas inainte si abia apoi incuia usa. In intuneric, asezata pe una dintre banci si plimband mingea de burete intre degete, as astepta sa rasune un pas pe parchet. Pas, ii zic generic, caci ar putea fi orice.
Sala miercurilor noastre are peretii marcati de cuie pe care atarna aproape de fiecare data altceva. Icoane, pasteluri, fotografii, cu mici portiuni lasate libere. Te simti ca intr-o sala de asteptare in care nu afli niciodata ce astepti. Imi imaginez ca cei inramati vor exact acelasi lucru: tango. Ziua dansam noi, noaptea locatarii peretilor. I-am visat intr-o noapte coborand de pe cuie si lansandu-se in sens de dans, lasand chiar si urme de ciocniri pe pereti. In special langa soba se pot vedea liniile negre desenate candva pe vopseaua alba.
In spatele sobei insa nu m-am uitat niciodata- lipsa de curiozitate, in fond, fatza sobei e centrul ocazional al atentiei celor neinvitati la dans. M-am gandit deseori ca de acolo porneste muzica, boxele minuscule si ipodul conectat la ele mi se par incapabile de a controla atatia oameni.
E seara totusi si am cheia inca in mana. Astept in continuare, sper ca o sa scartaie cu intarziere parchetul ca sa intru. Dar inaintea mea se incuie schimbul valutar aflat cu zece trepte mai jos si ma obliga sa fac un pas inapoi. Conventia e conventie, chiar daca tanti Cici habar n-avea de ea cand s-a hotarat sa inchida afacerea. Ridic clanta, intorc cheia, verific si plec.
duminică, iunie 28, 2009
Pas fata, pas spate, incuie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu