Oda penicilinei

In doze marite, penicilina poate face minuni: febra dispare complet, numarul de injurii pe ora scade, vocea ramane totusi dubioasa, dar soldurile si mainile incep sa schiteze modele ritmice in fata oglinzii din baie pe fundalul uscatorului de par. Dar fara penicilina viata s-ar desfasura in mod monoton intre tastatura si somn, miscarea nefiind necesara sau prea agreata. Neinjectata intramuscular, poate deveni chiar suportabila, prelungindu-se de asemenea perioada de activitate normala a muschilor fesieri.
Chiar si in prezenta penicilinei, semiizolarea pe o perioada determinata este totusi necesara. Determinata nu inseamna insa si planificata. Ratarea celor doua seminarii de tango si a serii de milonga poate fi compensata prin vizionarea, respectiv revizionarea Moulin Rouge-ului, asezonat cu doua-trei praline si o limonada, in niciun caz sufocata cu gheata, caci atunci penicilina ridica o spranceana si fuge. Riscuri: exoftalmie la scena de tango, aplauze la final in ciuda faptului ca HBO-ul nu este capabil de plecaciuni, moment de nervozitate superficiala la amintirea seminariilor ratate.

Si atunci cand tratamentul pare a da roade, filmul se incrunta si spune: "Nu-mi place finalul asta!". Dom'le, stai calm, final n-avem inca, caci ziua e abia pe la mijloc. Doua doze s-au dus, a mai ramas a treia.