Unul dintre cele mai triste lucruri e sa te uiti singur la un film. Am o mica fantezie ascunsa undeva adanc intre neuroni: cand iti voi mai intepa bula cu o unghie si vom deveni din nou tangenti, sa fugim impreuna pe o canapea unde te voi bate cu o perna, iar tu imi vei imobiliza mainile si ma vei privi de sus. Descriind procesul pas cu pas deja imi stramb nasul si le zic tastelor "la ce te asteptai, sunt mica si blonda". Si iata ca ma sprijin de tine (sau imi sprijin perna de tine si iti zic ca umarul tau a fost special creat pentru ea) si radem amandoi primele cinci minute din film. In final nu plange niciunul, caci tu o sa zici ca esti barbat, iar eu o "emancipata". Dar lasa, nu-i nimic, am plans de una singura asa ca m-am gandit sa iti scriu.
Un film despre liste. Un film in care e nevoie de treizeci de minute pentru a se depasi inceputul si cinci pentru a se termina brusc. Si dintre toate finalurile, acesta e cu o cutie de cafea si, culmea, "Say".Ce bine ca nu vei citi aceste randuri, altfel iar ar trebui sa ma gandesc la tot ce ti-ar fi putut trece prin minte. Daca se aseaza totusi cineva in partea muzei si te redirectioneaza spre cele scrise aici, lasa-mi un bilet cu ultimul film la care ai plans. Pana atunci, inchei simplu:
1:32:15. Superb.
Cu prietenie,
S.
sâmbătă, iulie 25, 2009
Say
"In the end it's better to say too much than never to say what you need to say."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
mereu mi-a servit camera pe post de confesional si tastatura pe post de...preot?daca iti marturisesc ca plang la filme ca un copil de 3 ani ce vrea la "mami",imi zici filmul care ma va face sa plang ca unul de 2?:)) PS:miss ya
clar ca iti zic, dar doar pe o tanda la care, se mai intampla, nu dansam amandoua si trebuie sa umplem cantecele. poate ne uitam chiar impreuna in ultimele zile de vara;;)
Trimiteți un comentariu