Extinctor nemtesc

Era liniste pe coridor, locul ideal pentru a fuma o tigara cand afara ploua si colegii se declara ferm impotriva tutunului. Lasa-i in pace, sa moara sanatosi calcati de o masina sau ultimii ramasi pe planeta, plamanii lui puteau sa fie zbrobiti si maine ca macar sfarseau fericiti.
Si-a infasurat strans tigara, a scos de sub mocheta traditionala bricheta rosie (lucra intr-0 companie de nemti cu o frica exagerata de fum, interzicand intrarea in cladire cu orice sursa de foc) si i-a blestemat pe sefi cu degetul intepenit pe bricheta. Avea o fantezie in care cladirea era cuprinsa de un incendiu si cei doi sefi (Hans si Schmidt) ar fi pus totul la cale pentru banii de asigurare. Ipocritii, cica nimeni sa nu ii banuiasca tocmai pe ei, cei mai dedicati oameni exterminarii tigarilor si a chibriturilor. Vina ar fi fost a angajatilor, "vreun tembel a fumat pe coridor si ne-a dat foc la fabrica". Chiar ar merita sa le dea cineva foc, si cu gandul asta isi aprindea, in sfarsit, tigara. Cand o fuma isi imagina ca Hans si Schmidt erau niste extinctoare ce il cautau innebunite la toate etajele, iar cand in sfarsit il gaseau si vroiau sa il stinga, isi dadeau seama ca erau vechi si goale. Intr-un final ardeau chiar si ei.
Statea sprijinit de usa 201 a fabricii de lemn si isi imagina ca ne da foc la toti cu o tigara. Un fel de genocid in care erau exterminati toti nefumatorii. Il priveam prin vizorul usii de vizavi zilnic la aceeasi ora si mi se parea chiar simpatic omul care lupta impotriva nemtilor si care vroia, in secret, sa ma omoare.