Ridica o spranceana si se apropie. Deja ii vad detaliile craterului ramas in amintirea ultimului cos pozitionat marginal sub buza inferioara. Varfurile genelor, in lipsa oricarui fard, se pierd in umbra pleoapelor care capata o nuanta mai inchisa la fiecare cinci secunde in prezenta mortii iminente a becului. E in fond duminica, ziua de doliu a tot ceea ce este estetic, ziua in care pana si camera incearca sa ascunda decaderea saptamala a fetzei. Isi dilata brusc narile si se ridica pe varfuri. Acum nu a mai ramas decat un miros de incinerare a luminii venite odata de deasupra oglinzii. Inca o duminica in care nu ma mai cunosc zicandu-mi sa ma culc la loc pana maine.
duminică, iulie 12, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
"E in fond duminica, ziua de doliu a tot ceea ce este estetic"- ce definitie originala. Imi place portretul si imi place proza ta scurta. Spui mult in putine cuvinte. Calitate rara la oameni darmite la femei...:)
:)) imi vine acum in minte cantecul "femeie,femeie" a lui Margineanu. In putine cuvinte, mersi si esti simpatic.
Trimiteți un comentariu