Se intampla uneori sa iti rasara in cale ceea ce s-ar putea numi dragoste la prima vedere. O parte hazard, poate coincidenta, doua parti noroc. Intr-o x dupa-amiaza, posibil chiar a unei joi, m-am indragostit de un afis. Poate pentru ca era roz, poate pentru ca era desenat atat de simplu, de fapt e absurd sa incerc sa-mi dau seama.
Intai mai, somn in ochi si un frig cumplit- nu putea rezulta din cele trei decat o minune: am gasit bilete la teatru- in mod normal, doamna de la bilete devinte o placa zgariata care imi repeta rece ca "nu mai avem bilete", eu ma enervez si ma inchid intr-o cafenea in fata unei cani si-a vorbei. Am trecut deci prima proba, ajaungem la a doua- un afis taiat aparent cu rigla isi omora plictiseala atarnand de usa de la intrare. "Nu se mai intra dupa inceperea spectacolului". Ora 19:04, usile incuiate, biletele platite, patru oameni panicati. Aveam doua ganduri care jucau prinselea printre sinapsele mele: pe de o parte ma simteam mandra ca in Romania gasesti atata punctualitate, chiar daca asta insemna ca o sa ajung iar in fata unei cafele- si totusi, mintea mea ma cita pe mine insami cand ziceam plina de furie ca as construi un lagar pentru toti cei care intarzie (probabil ca as fi prima condamnata).
Si au dat fetele din gene cat au dat pana ce au trecut de a doua proba si s-au pomenit mergand pe varfuri din cauza tocurilor si asezandu-se pe locurile altcuiva , in mintea mea dubioasa revenind scene din "Restul e tacere". Ce-a fost apoi... ras si admiratie. Poate ca in acele doua ore m-am indrgaostit de teatru, caci actorii au jucat genial, iar eu am inteles de ce ni se tot zice la curs ca suntem lipsiti de energie. Scena parca era un imens magnet de joc ce imi atragea somnolenta si frustrarea acumulate in putinele ore de constienta, iar spectacolul a jucat rolul cafelei nebaute in ziua aceea. Iubesc cafeaua cu menta, deci iubesc si teatru jucat cu pasiune.
La iesirea din sala ne-au intampinat din nou afisul si frigul serii. Mi-a mai ramas doar zambetul pe care incerc sa il disociez de cele ce vor urma ( poate disocierea e mai usoara in dragoste decat in tango, inca ma mai chinui sa le dau de capat ambelor). Il ascund dupa o masca si ii scriu simplu intr-un colt: d'ale carnavalului...
vineri, mai 01, 2009
"Ochi alunecoşi, inimă zburdalnică!..."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
D-ale carnavalului exact! Carnavelesc e si textul tau. Mi se pare o enorma joaca cu cuvintele si mai ales cu aromele! Cafea, menta si teatru o asociere din care a iesit un tot simplu dominat de un ton jucaus. Parca ar fi o masca de carnaval desenata de un copil ce nu are multe culori! Frumos! Dar nu e mai simplu cafea neagra si teatru?
Nu pot asocia teatrul cu ceva simplu, pentru simplul motiv ca il iubesc. In lumea mea, intre toate cafelele m-am indragostit de cea cu menta. In mintea ta, lucrurile decurg dupa alte reguli si cafeau neagra e sublima, deci ar putea surprinde, macar pentru un moment, frumusetea actoriei. L'amour, cine s-o mai inteleaga?
Trimiteți un comentariu