Zambesc

Fericirea nu e intr-un sarut. Nici in doua seri pierdute in brate straine. Poate a inchis-o cineva intr-o sticluta si noi, muritorii, suflam cu toata forta pana ce, candva, o vom dezechilibra si ne va cadea pe buze macar o picatura? Nici atat. Fericirea e inchisa intre doua perechi de pantofi, un tango vechi si doua tample ce se cunosc intr-un accent. Traiesc privindu-le pe toate, ma asez cuminte pe o banca si incep eu insami sa zambesc. Dupa ziua 13 a saptamnii, ma incui in salile pictate in fotografii a Okianului si ma infrupt cu ceea ce, poate, voi trai si eu candva.
Fara pas sau ratiune. Doar tango.