De departe, zambind

Draga T.,

A trecut ceva timp de cand nu am mai asternut adresa ta stropita cu putina iasomie pe un plic. Ne-am savurat povestile despre doua vieti tangente datorita unui pachet de tigarete, am golit cana cu ceai de fructe si miere de salcam, am urcat scarile hotelului cufundat in somn si ne-am indreptat intr-un final fiecare spre usa lui. Nu stiu care dintre noi a fugit printre perdelele geamului, dar a doua zi ne-am reluat cafeaua, tigarile, orasul propriu. Lumea era iar a noastra. Nu stiu ce ai facut tu cu ea, eu am inmuiat-o in arta si am presarat cenusa peste gulerul tau indoit stramb, mirosind a lavanda.

Te vei intreba probabil ce vant ti-a dezgolit pasii. Nu stiu cat de bine iti mai aduci tu aminte de mine, dar mie... ei bine, mie imi plac povestile. Ti-am istorisit vreodata ca as fugi in lume cu un ceainic? Oh, as fi esenta ceaiului ce se scurge in cani de portelan si elibereaza aburi de mere si scortisoara. As saruta buze si povesti, as astepta mereu alti oameni sa se aseza la masa noastra, a ceainicului chinezesc si a mea, si as trai privindu-i. Le-as sorbi povestea, le-as savura gustul odihnindu-ma un moment printre papilele lor. As fi ceaiul alunecat intre ochii nostri in ultima seara cand ne-am despartit. Si dupa ce mi-ai sorbit si ultima picatura, ai spus zambind ca e tarziu. "Noapte buna."

Astazi arta m-a facut sa plang. La un moment dat nu mai stiam daca plang de tristete sau de admiratie, aveam pielea calda, o stare febrila si incertitudine: daca voi rezista pana la capat sau voi stinge reflectorul inaintea ultimului act. I-am pus pauza lumii si mi-am indreptat pasii spre oglinda cautand un pachet de servetele. Nu mai fusesem atat de adanc cufundata in lacrimi de acum un an, patru luni si...
Nu mai stiu. Am scotocit prin cutiuta argintie in care imi ascund trecutul in foi, ecusoane si brichete. Uite servetelul pe care ne-am declarat de acord sa impartim... poate nu chiar totul- vieti, obsesii, hamburgeri. Lantul de la mobil pe care il plimbam printre degete cand va priveam pe toti dormind- de fapt, te priveam pe tine dormind langa si gandindu-ma ca o lumanare asezara pe pieptul tau mi-ar da impresia unui revelion funebru. Mi-am infundat rasul in maini- chiar aratai ca "un mort frumos, cu ochii vii...". Of, acum nici nu mai stiu cui scriu: ei, lui sau tie.
Mi-am cautat jurnalul, vroiam doar data din dreptul primei pagini. N-am ajuns sa-ti spun ca fiecare jurnal al meu incepe intr-un punct de criza, de obicei unul de gen masculin... Asa ca i-am ciocanit la piatra si l-am trezit pe acest el apus. "Tie iti voi dedica aceasta prima pagina." Si deasupra 11.11.2007. De un an si, cu ingaduinta de o zi, cinci luni nu am mai plans astfel. Ti-am povestit candva chiar si de noaptea aceea; altii inaintea ta n-aun inteles, cat despre tine, habar n-am.

Si privindu-mi ochii verzi ca de pisica (din cauza plansului, culoarea pe care le-o descriu tuturor ca pe un mit) mi-as fi dorit dupa atata timp sa te fi avut aproape. Doar ca sa iti povestesc ca am mai adaugat un film la lista celor care mi-au starnit lacrimile.

2:39:15. Zambesc in intuneric. Superb.

Noapte buna,
S.