Nictofobie

Era tarziu in noapte cand m-am auzit tipand. Luminile palpaiau neregulat si pupilele imi devenisera proeminente, stabatute de mici vase ce stau din clipa in clipa sa pocneasca. Doua unghii zgariind o tabla circulara imi strapungeau urechile, la intervale regulate auzeam creta urland si ramasitele lacului rosu plangand pe zgarietura alba. Rana pe rana, apoi tacere. Nu mai recunosteam linistea si incepeau sa-mi tiuie urechile ca s-o astupe. Ghemuit sub trepte tremuram de frig si sete. Incercam sa imi inghit propriile lacrimi, sa le intrerup caderea si cu limba rapindu-le sa imi stapanesc setea. Mana dreapta tremura violent si in jur se formase o balta de apa statuta din canile si ligheanul aflate undeva in dreapta mea. Buzele nu au atins-o, dar corpu-mi era imbibat in lichid si intuneric, unul sacadat, intrerupt de becul ce se legana deasupra.
Si din nou sunetul lugubru al unghiilor.
Si cand toate cele de mai sus incetau macar o clipa, mi te asezai alaturi. Fata in fata, ghemuiti pe gresia nuda, imi suflai fiori intr-o ureche, pe cealalta o astupai ca sa nu mai ascult ploaia cum cade. Imi sopteai niste lcururi fara sens, povesti perverse si imi ziceai ca firul de la becul atarnand mi-ar contura splendid grumazul. Corpul si chiar genele imi tremurau , de frig, de frica, de oglinda-mi translucida gemuita pe podea.

Nu mai am putere nici sa tremur. Tip si-mi tipi alaturi. Piei din fata mea, te-as injunghia chiar eu de n-ai fi umbra-mi. Cu tine as pieri si eu, daca as putea macar o data sa inchid ochii si in locul intunericului pixelat sa vad albul tavanului scaldat in razele de vara. Ai tacut si tu intr-un final, am ramas doar eu si intunericul ce ma ingurgiteaza. Si nu mai stiu de cat timp zac intinsa pe podeaua nuda, fara umbra si plangand.