As inchide-o intr-o baie izolata fonic cu o usa care se dizolva singura dupa intrarea ei. Cand i s-ar face foame, probabil ca ar incepe sa parcurga peretii ca sa isi ingurgiteze pasii. Narcisista sau pur si simplu dependenta de oameni, si-ar lichefia talpile si ar deveni in cele din urma un cerc ce se rostogoleste pe cele sase laturi ale camerei. Viteza ei crescand in acelasi ritm cu disperarea, ar curba si subtia peretii pana ce ar transforma incaperea intr-o sfera. Atunci nu mi-ar mai ramane decat sa ii leg un snur de inchisoare si sa ma plimb cu ea pe strada. Sa vada toata lumea ca am iubit-o pana cand nevoia de liniste a devenit prea mare.
luni, august 31, 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
4 comentarii:
ia uite, devenim sadici.
imi place ca ai scris-o din punctul de vedere al unui tip :)) dar sa sti, noi din natura suntem mai brute, nu ne prea merge capu la sadisme planuite din-astea :P
si in legatura cu Mucha, orice tine de Art Nouveau rocks my socks :P
nu e neaparat vorba de un tip, dar prefer sa nu afle muza:-"
eu cu Mucha am o mica "problema" de un an si ma simt asa puuutin geloasa:-?
exceptional! da liniste. uneori e atat de necesara! tu cumva ai gene masculine? sadismul tau e barbatesc, e curajos, de fapt e crunt de frumos! felicitari! dar stii ce e si mai crunt! sa iti gasesti linistea cand ea face zgomot! pentru ca indiferenta doare mai rau ca orice!
Probabil ca am cateva gene masculine ce se manifesta abia cand ma apuc de scris, nu degeaba fac eu glume cu femei emancipate:)) mersi, Razvan. Indiferenta e cea care ma enerveaza cel mai tare, in fond, qui s'aime se taquine sau, cum e scris in Portretul lui Dorian Gray, singurul lucru mai grav decat a se vorbi de rau despre cineva e sa nu se vorbesca deloc (multi oameni inteleg gresit pasjul acesta, dar mie mi se pare ca surprinde exact ideea ta cu indiferenta).
Trimiteți un comentariu