Epilog II

Subsemnata, xxx, demisionez. Va las in urma povesti cu parfum pe care s-a asezat un strat semnificatv de praf (cu speranta ca il veti sufla cu forta), sticle de Shalimar nedeschise, domni T. care intre timp au pasit gratios in afara bulei mele, butoaie pline cu cafea de menta, tigari cu aroma de capsuni oferite prin taxiuri, scari si cafenele, pantofi de tango cu bretele rupte si o confuzie care intre timp s-a condensat si pluteste in jurul foii. Le las pe toate primului venit, daca el nu va vrea nimic, urmatorului, ma descompun in cateva randuri si sper ca ce ramane in urma va ajunge pe birourile sau sub pernele celor ce n-am fost niciodata: blondelor, geniilor, orasenilor, Andreelor (nume irosit aiurea in buletinul meu, probabil din pura pasiune pentru asortare cu cei ce mi-au rasarit in cale), canilor, Bounty-urilor, patefoanelor. As fi vrut sa fiu fiecare pe rand, sa mai si supravietuiesc ca sa pot povesti cum am fost confundata cu o muza, cum am furat un premiu Nobel si l-am ingropat in spatele bibliotecii, cum in buletinul meu scria oras in loc de comuna, cum am luat un Andrei de mana si le-am facut tuturor in ciuda ca ne asortam la buletine, cum am fost compusa 90% din ceai de piersici si lime, cum m-am intimidat atat de tare la primul sarut, incat m-am topit de jena, si, in final, cum m-a lovit un pas de tango, mi-a sarit placa Zarazai si am amutit de singuratate. As fi vrut sa le pot povesti pe toate, dar a venit momentul de a demisiona prea repede. Fara preaviz, fara sa-mi strang lucrurile si fara sa urlu la creioane ca m-au intepat. Nu plec, ci doar dispar cateva zile, mi-a dat propriul meu cotidian un sut in derrierre si mi-a zis sa-mi iau concediu ca altfel ma concediaza. Doar de dragul de a avea din nou ultimul cuvant: demisionez.

Inca mai visand la Provence,
S.