Draga X,

Invat sa aprind focul. In incercarea de a naste contact fizic, ma impiedic de doua capete, unul blond si unul brunet, si atunci se nasc scanteie. Capetele se lovesc intre ele, se privesc in ochi si raman incremenite cateva secunde. Acopar toate urmele unei violente premeditate cu replica "asa e scris sa fie" si las impresia unui accident pe care il denumesc soarta. Capetele se stabilesc la acelasi nivel si se privesc in ochi hipnotizati pana cand sunt loviti de alti indivizi fascinati de intamplare. Accidentul capata proportii imense pana ce incepe sa graviteze in jurul meu: eu i-am dat nastere, eu sunt lasata in afara lui. Singura pereche de ochi care nu poate lua parte imi apartine, caci atunci cand ni se apropie privirile nu intelegi sau doar te prefaci ca nu ai intelege, dupa atata timp inca nu imi dau seama. Foc, foc, tu nimic. Cand nu aprind focul, se naste furia care se aduna in mine pana in momentul T0 cand va exploda si ea. Nu mai e foc, e o marturisire sincera a faptului ca rabdarea mea tocmai a expirat.

Cu sinceritate,
S.