La petitte mademoiselle

Bretonel, mai bretonel, nu mai fi asa copil!
Mofturoasa si tafnoasa strambi din nas cat e ziua de lunga, si te mai miri ca-i ca o bila! Sterge-ti rujul rosu de pe buze si tusul negru de la ochisorii albastri, nu mai esti pe scena, cortina a cazut si a mai ramas o singura papusa pe-ale carei sfori sa le mai tragi.

Pantofii aurii stau aruncati intr-un ungher, n-au mai vazut caldura ringului de cand un aparent stimabil domn ce te-a intrebat nevinovat dansezi? ti-a tusit o viroza si te-a lasat singura cu termometrul.

Dai din genele mov si pufnesti de printre randurile de poeme, incepi sa bati nervoasa cu o unghie rozie in cotorul cartonat al cartii prafuite. Banca ti-e mai tot mereu plina de mazgalituri- castele, logaritmi, cuvinte in engleza, doar ti-e prea lene sa iti cari caiete, te crezi boema si penarul cu oite abia ti se mai inchide de atatea luciuri si pasteluri.

Nu mai riposta, stiu ca voce n-ai, nici de cantat, nici de vorbit, caci ai tipat din toti rarunchii la spectacole ba chiar acu trei zile si azi stai cuminte, chibzuiesti cum sa mai fugi din casa, caci de cait tu tot nu te caiesti.

Stiu ca o sa-mi pierd vocea, dar ce mai conteaza, macar o pierd cu un scop bun.
Noi sa fim fericiti, macar acum, maine om vedea ce om face. Ia uite ce pantofi de dans frumosi are:x.
Cam asa graieste mintea ta. Degetele nu-ti stau locului o clipa si spranceana stanga, mai din plictiseala, mai din lipsa de rabdare, cand si cand ea se ridica.

Hai mai bretonel, nu te supara, adu-ti aminte, doar noi doi, in mijlocul cursului de dans, razand ca prostii cand altii poate se concentrau, dar ce ne pasa, ne innecam desprinsi de lume in parfum si pasi de vals.
Nu mai plange, nu esti tu, chiar azi fugim in lume daca vrei, te iau pe un umar si te asez direct pe o banca in centrul Pragai cu fata la magazinul de cd-uri la sau la muzeul unde l-ai descoperit pe Mucha. Tii minte cum batea soarele si cum ai cazut de doua ori pe aceleasi scari rulante la metrou? Si Stabucks-ul tot nu l-ai gasit, cu toate ca intrebai in stanga si in drapta. Ai inceput sa zambesti cu vreo 100 de kilometri inainte sa intram in oras si chiar daca in ziua aia cerul iti cadea in cap, din cand in cand sopteai Praga si zambeai.

Esti un copil, draga bretonel, degeaba ai sutien, tocuri si margele, zambesti la fel ca-n ziua cand te-am vazut in parc cu o palarie rosie pe frunte si o rochie cu trandafiri de mademoiselle. Ce mica erai, ce mica esti...