Sfarsit

"Si ii rugam pe avansati sa ii ia pe incepatori la dans. Cum recunosti incepatorii? N-au transpirat deloc si stau agatati de ceva."

Si asa a inceput prima petrecere din cadrul onorabilului festival de la Brasov- din punctul meu de vedere, asta ar putea ramana si motto pentru editie, mottoul incepatorilor ca mine care la sfarsitul unui numar considerabil de workshopuri ridica o spranceana, se uita confuz la partener si zic " hmm?". Dar sa revenim la imaginea initiala a petrecerii.

Noi stateam agatati de balustrada de la balconul salii si ne uitam la cei de jos. Miroseam cu totii a parfum, aveam machiajul intact si coafurile intepenite. Se citea pe noi ca eram incepatori, dar poate tocmai de aceea am simtit la inceputul fiecarei petreceri (nu ca au fost multe, doua si ele) ca in alt loc chiar n-as fugi. Ar fu ipocrit sa zic ca noi ne-am bucurat cel mai tare de ele, caci sincer nu-i asa. Va veni si randul nostru cand vom fi cu un an sau doi mai batrani si vom avea curajul sa dansam cu ochi atintiti pe noi si le cand le vom putea da si motive seriose sa se uite.

Ultima zi, ultimul workshop. Rueda. Ma trezesc luata de mana de un necunoscut si dusa in cerc. Nici n-am auzit cand s-au chemat voluntare patru perechi carora le ies figurile. Porneste muzica, lumea apasa pe micile butoane de record si noi incepem sa dansam cu zeci de perechi de ochi si cateva camere atintite asupra noastra. Cum a iesit, asta e alta poveste dragilor. Imi aduc acum aminte de primul chef de vineri cand ma uitam la participantii la Jack and Jill si vroiam curajul lor. Cand nu te astepti te ia de mana si te arunca unde ai vrea sa fii de fapt.
"Esti nebun si iti multumesc."
"Cu placere. Si eu ii multumesc mamei ca sunt nebun."

A venit finalul. Cortina cade sub forma unui Bounty pe buzele mele. Iau foarfeca si imi tai de la mana bratarica rosie datorita careia am intrat la festival. Am ramas cu tot ce se poate: euforie, mandrie, uimire, nervi, rusine, confuzie, batai rapide de pasi, palme si inimi, bataturi si strampi rupti. Amintirile extreme de fericire si dezolare vor disparea cu timpul, va ramane doar o imagine de asamblu si momente de care imi voi aduce aminte cand voi trece prin fata intrarii de la Aro, cand voi duce mana in jurul gatului sau cand voi vedea 66.
Restul e poveste.