Schitarea nudului

Stau imbracata doar intr-o camasa alba, cu sase nasturi sidefii cusuti cu ata gri si unul cusut cu ata rosie, cinci inchisi si doi zburliti, in genunchi pe covorul persan din mijlocul incaperii si ma sprijin in mana stanga de o dunga portocalie, cealalta mi-atarna lenesa de-a lungul pulpelor. Atat a mai ramas din mine, o camasa. Fusta am pierdut-o nu demult, acum o ora cand faceam salata si fredonam o veche romanta, am agatat-o in rasnita si s-a facut una cu piperul si boiaua. Patofii rosii au pierit si ei- saream o scara, chiar doua, cand am cazut- eu am apucat-o in jos, pantoful a ramas in capul scarilor si ma privea speriat, tremurandu-i fundita de lac; perechea a inceput sa planga, singura ar fi murit de dor si a sarit inapoi, de 20 de ori cate zece centimentri pana a ajuns la jumatatea ei si au fugit amandoi pantofii in lume lasandu-ma desculta. Corsetul a zburat pe geam- batea briza marii asa suav pana la el, incat mi l-a innebunit de tot, a inceput sa-si fluture dantela si sa zboare pana la valuri unde l-a inghitit o scoica. Cerceii ma iubeau atat de mult, ne cunosteam de cand eram copil si smaraldele lor n-aveau ochi decat pentru mama. Dar intr-o zi i-am furat fardurile, mi-am alungit genele cu rimel mov, mi-am imbujorat pometii c-un pastel si mi-am cufundat buzele intr-o rodie. Cerceii s-au lipit de mine si am fost indragostiti lulea pana azi cand o papusica blonda de portelan, buclata si cu gene false mi i-a furat.
Uite asa geloasa, doar cu o camasa alba neglijenta sed pe un covor persan si tac. Nu mi-a mai ramas decat privirea ta in fata. Dupa ce pleci si tu, voi mai ramane cu ceva?