"Tangoul care s-a învechit..."

"Caipirinha... Caipiroska!" ne recomanda cu nonsalanta ridicand ochelarii din meniu. Ridic o spranceana la el si ne intoarcem amandoua spre chelnerita: " Cu portocale, aveti?" Se stramba la meniu si cateva secunde e liniste. Pesonajul 1 devine impacientat. "Aveti?". Chelnerita se mai incrunta o fractiune de secunda si brusc isi aminteste ca intr-adevar a vazut prin tinerete asa ceva scris la ingrediente. "Bun, atunci cu portocale rosii." "N-avem, ne pare rau." "Atunci sa fie simplu." Specimenul 2, mai mult noroc, "cu mere?", zice ea si si primeste prompt un raspuns afirmativ. Suntem oameni simpli, domle, unii oraseni, altii de pe la tara, dar cine-si permite- adica cine n-are nenorocul sa conduca sau sa ia medicamente, ca sa ramanem in poveste- cocktail, doar e joi seara si mai e si Craciunul!


Insa un pahar cu un lichid umplut cu gheata si ornamentat cu menta nu te poate tine pe niste tabureti de piele la infinit, pe noi in niciun caz. Cand am sosit ne-au cazut fetele si miram-as de nu s-o fi impiedicat pe scari tipul de la intrare de la cati oameni s-au uitat urat la el. "E petrecere de Craciun. Salsa nu se tine nici saptamana asta, nici saptamana viitoare. Oldies." Se auzea o colinda traditionala care ne panicase brusc. Peste o ora, tinand cu manusile negre de epoca un pai am cunoscut cu amuzament reflectia si razbunarea- grupuri de intermediari si avansati oprindu-se exact ca noi la intrare si uitandu-se exact ca noi dezolati in gol. Si exact ca noi au intrat buimaciti si s-au asezat la o masa, inca pierduti in gandul de a pleca. Dar de plecat, unde?

Ce a urmat e o poveste veche de cand lumea. Tot ce-au vrut eroii rasfatati ai dansului s-a intamplat. Nici nu stiu exact ce anume, caci m-am trezit alunecand printre mese intr-un pas necunoscut, dar totusi pas de deux. Tot salsa, tot bachata, tot discofox a fost, un melange cu mireasma invechita. Tot trei fete jucand viitorul in baie pe foarfece, ca un ingeras si un dracusor ce stau pe cate un umar al condamnatului ce ar vrea sa faca primul pas, dar parca-i timid saracul si apoi mai e si fata. Si apoi s-a intamplat.

Tango. Nici al meu, nici al tau. Al nostru. Un tango pierdut in noapte, ratacit printre vibratii prea bruste, prea reci, prea violente. Un tango inghesuit printre atatia naivi si nepasatori. Dar nu conta, nici ce era in jur nu mai stiu- ceata rarefiata, atat. Degeaba as zice ca a fost acel tango din "Parfum de femeie" pe care il am in cap de ieri pe vremea asta, caci as minti- miracolele sunt pentru copii, noi ne infruptam cu realitate. "Cand te vad imi vine sa dansez tango cu tine..." Melancolic s-au apropiat piepturile si au alunecat degetele si iar m-am simtit vinovata pentru toti pasii pe care nu i-am facut, pentru cei pe care i-am facut prea brusc si cei care s-au apropiat prea tare. O fi intotdeauna vina mea, o fi dansul sadic, cu o tenta ascunsa de misoginism, oi fi gandind prea mult? Apoi am alunecat aproape nesimtit in bachata, discofox si in nedefinire, cu doar o esarfa rosie drept martor. Ce-a fost si ce ar mai fi trebuit sa fie, doar ea stie, esarfa ce ne-a departat, ne-a cuprins si s-a incolacit lasciv in jurul taliilor si a gaturilor.

Tot ce am mai constientizat a fost realitatea atingandu-ma pe umar si luand forma unui ceas. Venise timpul precum promis sa ma transform inapoi intr-un pastel ce sta cuminte pe o masa si asteapta sa fie ridicat, sa alunece pe corp strain si sa dea nastere necunoscutului. Am luat totusi inainte un ultim rol, poate cel mai lucid din seara asta. Cenusareasa ce si-a uitat din prea mult zambet si prea multe ceasuri manusile. Si povestea avea dreptate, n-ar fi trebuit sa se intoarca, ar fi trebuit sa le lase pe ele sa se intoarca la ea. Dar femeia azi e emancipata, grabita si lucida. S-a invartit in loc si a fugit dupa ele si s-a intors cu ochii mai deschisi decat atunci cand venise. Ce s-a intamplat ii e dedicat dragei Patratzel, ingerasul de pe umarul meu care m-a avertizat de atatea ori ca ma bate daca nu ma trezesc. Si manusilor... daca Patratzel ar fi fost saten, ar fi luat forma unor manusi negre ce poate prea mult adevar, prea devreme detin.

Restul e poveste.Intreaga zi mi-a curs pe ritm de tango si acum imi rasuna in minte cel al lui Gica Petrescu. Jumatate din fata zambeste, cealalta ridica o sprancean. Imi sterg machiajul, desfac parul, ma apropi de oglinda si tin in mana esarfa. Doar ea a mai ramas dintr-un tango de-o noapte.