Ninge. Atat.

Departe ninge. Ninge, atata tot. E doar apa, picaturi mari si pufoase care se umfla in acelasi ritm cu ceata. Daca ceata ar fi un balon, un balon de guma de mestecat...

A fost odata o fetita.
O chema simplu, Mafalda. Purta zilnic o uniforma neagra cu bleumarin- mergea la scoala, zi de zi, totusi traia intr-o lume frumoasa Mafalda noastra - doar soare, caldura si un ciel bleu in care briza moale impletea suvitele blonde si le innoda . Mafalda iesea din cladirea indesata cu banci, table si figuri inguste, nascute parca demult cu cate o pereche de ochelari cu lentile supradimensionate, subtiri cu o rama mata, deseori neagra, rareori olive, si aluneca pe bara cojita a intrarii elevilor ca de obicei, cu capul indesat de ganduri goale si, practic, neuroni inactivi. S-au trezit cei senzitivi cand a lovit pamantul si si-a rupt strampii. Mafalda s-a inrosit la fata, nuanta i s-a intensificat pana a inceput sa-i tremure tot corpul si a urlat.
Urlatul n-a omorat pe nimeni in lumea asta(nu inca, oricum). Mafalda a scos de sub sortul uniformei un tub lung, turcoaz, a desurubat dopul si a suflat. Si-a suflat toti nervii intr-un balon alb, translucid, instabil ce tremura ca ea. Si a suflat cat a suflat pana ce tot orasul era prizonierul balonului gelatinos. Cu ultimul graunte de stres a sarutat balonul ce, intimidat, a inceput sa se descompuna si sa se scuture pe case, oameni si furnici.
Mafalda a inceput sa rada ca o salvare. Si a simtit ca ii e frig. N-a mai strigat nino, nino. Ger. ger graia. A tacut o secunda, s-a scarpinat in cap, si-a incruntat fruntea si a reinceput sa aplaude : ninoger, ninoger. ninoger, pana si-a primit un bulgare in cap si a tacut.

Poate ca Mafalda iar n-a nimerit sfarsitul scarilor si sufla deasupra noastra, mai nehotarata ca niciodata. Ninsoarea a stat. Cine o fi dand cu bulgari dupa Mafalda, habar n-am. In orice caz, ma duc sa-mi fac o ciocolata calda. E prea frig si prea gol in jur, ceasul ticaie prea regulat si bateria sta sa se termine din nou.

Ia uite. Ninge.