Alunecand pe-o bucla

Mancarea zace trista in fata mea si in spate Hans si Schmidt joaca biliard. Ma intorc cu 90 de grade spre tine, cinci secunde parca mi-ar fi mai bine, totusi ma ridic cu bretonu-mi stand in toate partile si ma indrept spre tine. Inca cinci secunde imi sunt de ajuns, te cuprind cu bratele si, profitand ca stai jos vorbind de inundatii si betoane reci si dezolante, te iau de sus- macar o data sunt mai inalta, de la nastere sta scris sa fii cu 22 de centimetri mai inalt ca mine. Imi lipesc tampla de parul tau si simt cum ma gadila creturile cand clipesti. Ti-s capul si tot trupul atat de calde, pot sa imi scufund nasul in onduleurile tale si sa adorm aici, in mijlocul unui restaurant si a nemtilor?

Te ridici intr-un final si ma iei de mana parinteste. Atat doar mai pot sa spun:

V oracitate

I grasie

E ntropie

N uditate

A mper

Cinci cuvinte pe care nu le-am mai rostit de mult. Impresionat? Nici nu ma auzi. Imi pun centura si te apuci iarasi de condus. Incotro? Naiba stie. Am renuntat sa mai intreb cand a sarit optul de pe masa si mi s-a oprit in glezna. Mi-or povesti Hans si Schmidt cand om ajunge.

Si am incalecat pe-o bucla si v-am spus povestea lunga.

La petitte mademoiselle

Bretonel, mai bretonel, nu mai fi asa copil!
Mofturoasa si tafnoasa strambi din nas cat e ziua de lunga, si te mai miri ca-i ca o bila! Sterge-ti rujul rosu de pe buze si tusul negru de la ochisorii albastri, nu mai esti pe scena, cortina a cazut si a mai ramas o singura papusa pe-ale carei sfori sa le mai tragi.

Pantofii aurii stau aruncati intr-un ungher, n-au mai vazut caldura ringului de cand un aparent stimabil domn ce te-a intrebat nevinovat dansezi? ti-a tusit o viroza si te-a lasat singura cu termometrul.

Dai din genele mov si pufnesti de printre randurile de poeme, incepi sa bati nervoasa cu o unghie rozie in cotorul cartonat al cartii prafuite. Banca ti-e mai tot mereu plina de mazgalituri- castele, logaritmi, cuvinte in engleza, doar ti-e prea lene sa iti cari caiete, te crezi boema si penarul cu oite abia ti se mai inchide de atatea luciuri si pasteluri.

Nu mai riposta, stiu ca voce n-ai, nici de cantat, nici de vorbit, caci ai tipat din toti rarunchii la spectacole ba chiar acu trei zile si azi stai cuminte, chibzuiesti cum sa mai fugi din casa, caci de cait tu tot nu te caiesti.

Stiu ca o sa-mi pierd vocea, dar ce mai conteaza, macar o pierd cu un scop bun.
Noi sa fim fericiti, macar acum, maine om vedea ce om face. Ia uite ce pantofi de dans frumosi are:x.
Cam asa graieste mintea ta. Degetele nu-ti stau locului o clipa si spranceana stanga, mai din plictiseala, mai din lipsa de rabdare, cand si cand ea se ridica.

Hai mai bretonel, nu te supara, adu-ti aminte, doar noi doi, in mijlocul cursului de dans, razand ca prostii cand altii poate se concentrau, dar ce ne pasa, ne innecam desprinsi de lume in parfum si pasi de vals.
Nu mai plange, nu esti tu, chiar azi fugim in lume daca vrei, te iau pe un umar si te asez direct pe o banca in centrul Pragai cu fata la magazinul de cd-uri la sau la muzeul unde l-ai descoperit pe Mucha. Tii minte cum batea soarele si cum ai cazut de doua ori pe aceleasi scari rulante la metrou? Si Stabucks-ul tot nu l-ai gasit, cu toate ca intrebai in stanga si in drapta. Ai inceput sa zambesti cu vreo 100 de kilometri inainte sa intram in oras si chiar daca in ziua aia cerul iti cadea in cap, din cand in cand sopteai Praga si zambeai.

Esti un copil, draga bretonel, degeaba ai sutien, tocuri si margele, zambesti la fel ca-n ziua cand te-am vazut in parc cu o palarie rosie pe frunte si o rochie cu trandafiri de mademoiselle. Ce mica erai, ce mica esti...

Sfarsit

"Si ii rugam pe avansati sa ii ia pe incepatori la dans. Cum recunosti incepatorii? N-au transpirat deloc si stau agatati de ceva."

Si asa a inceput prima petrecere din cadrul onorabilului festival de la Brasov- din punctul meu de vedere, asta ar putea ramana si motto pentru editie, mottoul incepatorilor ca mine care la sfarsitul unui numar considerabil de workshopuri ridica o spranceana, se uita confuz la partener si zic " hmm?". Dar sa revenim la imaginea initiala a petrecerii.

Noi stateam agatati de balustrada de la balconul salii si ne uitam la cei de jos. Miroseam cu totii a parfum, aveam machiajul intact si coafurile intepenite. Se citea pe noi ca eram incepatori, dar poate tocmai de aceea am simtit la inceputul fiecarei petreceri (nu ca au fost multe, doua si ele) ca in alt loc chiar n-as fugi. Ar fu ipocrit sa zic ca noi ne-am bucurat cel mai tare de ele, caci sincer nu-i asa. Va veni si randul nostru cand vom fi cu un an sau doi mai batrani si vom avea curajul sa dansam cu ochi atintiti pe noi si le cand le vom putea da si motive seriose sa se uite.

Ultima zi, ultimul workshop. Rueda. Ma trezesc luata de mana de un necunoscut si dusa in cerc. Nici n-am auzit cand s-au chemat voluntare patru perechi carora le ies figurile. Porneste muzica, lumea apasa pe micile butoane de record si noi incepem sa dansam cu zeci de perechi de ochi si cateva camere atintite asupra noastra. Cum a iesit, asta e alta poveste dragilor. Imi aduc acum aminte de primul chef de vineri cand ma uitam la participantii la Jack and Jill si vroiam curajul lor. Cand nu te astepti te ia de mana si te arunca unde ai vrea sa fii de fapt.
"Esti nebun si iti multumesc."
"Cu placere. Si eu ii multumesc mamei ca sunt nebun."

A venit finalul. Cortina cade sub forma unui Bounty pe buzele mele. Iau foarfeca si imi tai de la mana bratarica rosie datorita careia am intrat la festival. Am ramas cu tot ce se poate: euforie, mandrie, uimire, nervi, rusine, confuzie, batai rapide de pasi, palme si inimi, bataturi si strampi rupti. Amintirile extreme de fericire si dezolare vor disparea cu timpul, va ramane doar o imagine de asamblu si momente de care imi voi aduce aminte cand voi trece prin fata intrarii de la Aro, cand voi duce mana in jurul gatului sau cand voi vedea 66.
Restul e poveste.

Contratimp

Pentru ca asta sunt.
Strig cand e tacerea adanca doar ca sa o sparg, tac atunci cand toate vocile se impletesc si tipa. Sa ma intreb de ce? Stand in fata unei foi mi-a desenat creionul rosu un raspuns. Mi s-a dat odata - acu multa vreme, cand trebuia sa mi se hotarasca soarta- o alegere. A venit un ingeras in zbor, mi s-a asezat pe nas si mi-a zis chitaind: "Ratiune, sentiment. Alege una si vezi ce iese."
Raman nehotarata, ma uit la ceas si vazand cum trece timpul tot aiurea, spun cap si arunc moneda. Moneda zice pajura si de atunci tot contra mea mereu. Ma joc singura cu soarta si nu castiga nimeni, doar eu mi-am scris pagina asta a norocului. Cand zic ratiune, traiesc alegerea corecta intr-o plictiseala crunta. Ma enervez, imi blochez neuronii si pompez gandul undeva in piept si incep sa aleg tot mai aiurea- zic nu ca sa am ce pierde, da ca sa mai adaug la lista ceva ce nu voi mai face niciodata.

Pentru ca tu stai in fata mea cu un Mojito si te uiti prin mine. Te vad prin ceata deasa prin care iti ating abia incheietura. Dar in zadar, caci ti-ai scris intentia pe frunte cand eu visam aiurea, iar eu am desenat regretul cand ceasul inapoi nu poate da.
Pentru ca asta suntem. Un contratimp batut de soarta.

Pantofiorii de domnita

Ma sprijineam de balustrada de la balconul salii cand mi-am dat seama de ce zambeam: acolo trebuia sa fiu, incaltata cu pantofiorii aurii de dans, uitandu-ma la Jack and Jill si razand.Acum un an, nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca intr-o onorabila seara de 23 ianuarie eu voi fi la deshiderea festivalului. Si nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca n-as vrea sa fiu nicaieri altundeva, ma simteam ca in internatul din Resita: tot ce tinea de fizic era deprimant, dar oamenii compensau cu mult peste.
"Deci nu sunt singura nebuna care isi schimba pantofii aici."
"Nu, stai linistita."
"Esti din Brasov?"
"Aaa, nu, din Cluj."

Mesele erau rezervate si ocupate toate, perechile dansau printre ele in lipsa de spatiu pe ring, oameni veniti pentru doar trei zile la Brasov ca sa danseze salsa pana in zorii zilei, sa doarma prea putin si sa stea x ore la workshopuri. Chef, invatat, chef, invatat... Si un ring de dans plin pe care ma roteam si eu. Camasi noi, pantaloni negri, fuste scurte, fuste si mai scurte, fuste la care daca donsoara ridica un pic mai mult piciorul si esti atent poti diagnostica usor cancer la ovare(pentru cei care inca n-au ras opt minute: http://www.youtube.com/watch?v=iMyNDzv5Xvs cu multumiri sursei pe nume Vlad), eu imbracata relativ decent si ridicand o spranceana la rochiile a caror lungime abia depaseau inceputul coapselor, cate o pereche de pantofi de dans la fiecare chip. Abia azi am inteles cum e sa aluneci pe parchetul salii de dans fara sa te dezechilibrezi- se numeste plutire, dragii mei. Suna absurd, stiu, dar frumusetea acestei absurditati e ca te face sa zambesti.

Misterul existentei mele ramane fabulosul concurs Jack and Jill pe care am promis impreuna cu inca cineva ca anul viitor, daca ne vom gasi tot aici, il vom elucida scriindu-ne cu inconstienta numele pe lista. Ma uit asa cuminte la cei care danseaza cu un strain de parca ar fi trait impreuna o istorie a dansului, de la primul gand pana la dependenta, iar acum doar demonstreza ca sunt doua fetze ce fac o pereche pe ring. Noroc, pasiune si voie buna- le vreau si eu ca sa pot sta in mijlocul concursului, nu la balcon sa ma uit mereu. Am uitat sa cer curaj? Intotdeauna uit.

Daca cineva te-ar bate pe umar si te-ar intreba unde te vezi la anu ai incepe sa-i zici despre cum vei fi la facultate, cum vei fi slabit si cum vei fi invatat sa dansezi cuban sau alte prostii care acum nu-ti ies. Dar daca m-ar intreba un spiridus unde ma vedeam acum un an, as zice clar nu unde sunt acum. Uite-te la mine: e 2:47, vreau sa imi iau haina linistita si sa plec cand acelasi spiridus ca intotdeauna ma ia de mana si ma duce in piruete pe ringul de dans.
"Stii ca imi faci asta de fiecare data cand vreau sa plec".
"Stii ca iti place."
"Da, recunosc, dar tot faci asta de fiecare data."

Si iata ca plec. Las in urma muzica, piruetele si tot ce generic poate fi numit fun fun silly spinning fun. Inainte sa ma urc in masina trec strada si ma plimb pe aleea parcului central. E atat de linsite, incat ma opresc in fata globului imens de luminite si nu stiu de ce ma uit la cat de artificial e. Tocurile mi s-au cufundat in noroi si pentru prima data dupa dans ma dor talpile. Acasa si la culcare, noaptea de distractie s-a dus, urmeaza lumina zilei cu worshopuri. Somn? Putin, inchidem ochii si visam la ce am vrea sa se intample maine. Nu mare lucru, sa zambesc necontrolat doar pentru ca sunt fericita si nu stiu de ce.

Atat? Intotdeauna vom vrea putin mai mult.

Margeaua Zoei

A nu se deschide inainte de orele cinci ale zilei de luni. Asa scrisese o voce blonda pe dulapurile metalice umplute pana la refuz cu haosul sorturilor, tocurilor si corsetelor, o cutie imensa a Pandorei, ferecata cu bari de otel si lacate imense. Cortina doarme. N-au mai ramas decat parfumul si sudoarea din ce-a fost acum o ora joc. O margea de sticla de-ale Zoei se rostogoleste lenes de sub pian pana in mijlocul scenei si deschide mari doi ochi negri fara gene sau sprancene, goi si dezolati. Clipeste de trei ori, isi ia avant si se ascunde inapoi sub draperie. Dormi in continuare pana-ti va veni actorul sa te joace!

Schitarea nudului

Stau imbracata doar intr-o camasa alba, cu sase nasturi sidefii cusuti cu ata gri si unul cusut cu ata rosie, cinci inchisi si doi zburliti, in genunchi pe covorul persan din mijlocul incaperii si ma sprijin in mana stanga de o dunga portocalie, cealalta mi-atarna lenesa de-a lungul pulpelor. Atat a mai ramas din mine, o camasa. Fusta am pierdut-o nu demult, acum o ora cand faceam salata si fredonam o veche romanta, am agatat-o in rasnita si s-a facut una cu piperul si boiaua. Patofii rosii au pierit si ei- saream o scara, chiar doua, cand am cazut- eu am apucat-o in jos, pantoful a ramas in capul scarilor si ma privea speriat, tremurandu-i fundita de lac; perechea a inceput sa planga, singura ar fi murit de dor si a sarit inapoi, de 20 de ori cate zece centimentri pana a ajuns la jumatatea ei si au fugit amandoi pantofii in lume lasandu-ma desculta. Corsetul a zburat pe geam- batea briza marii asa suav pana la el, incat mi l-a innebunit de tot, a inceput sa-si fluture dantela si sa zboare pana la valuri unde l-a inghitit o scoica. Cerceii ma iubeau atat de mult, ne cunosteam de cand eram copil si smaraldele lor n-aveau ochi decat pentru mama. Dar intr-o zi i-am furat fardurile, mi-am alungit genele cu rimel mov, mi-am imbujorat pometii c-un pastel si mi-am cufundat buzele intr-o rodie. Cerceii s-au lipit de mine si am fost indragostiti lulea pana azi cand o papusica blonda de portelan, buclata si cu gene false mi i-a furat.
Uite asa geloasa, doar cu o camasa alba neglijenta sed pe un covor persan si tac. Nu mi-a mai ramas decat privirea ta in fata. Dupa ce pleci si tu, voi mai ramane cu ceva?

Autointerviu

Sedeam pe doua perne imense, una alba si una roz, mancam baclava si trageam insetate din narghileaua de trandafir, eu si constiinta mea.

1. Filmul preferat?
Nu exista un film preferat, ci o lista lunga cu un sfarsit ce cade tot mai mult, uneori mai rapid, alteori mai lent. E o lista a haosului in care ierarhia ar fi absurda. Nu pot si nu vreau sa compar si sa tai.
Provence cu aerul incarcat de ciorchini din "A Good Year" si cuvintele rostite usor intre cei doi: "Pardonne mes lèvres. Elles trouvent la joie dans les endrois les plus inhabituels."
Povestea clasica a "Moulin Rouge"-lui care sare de la cancan la tango cu un singur cuvant ce inglobeaza intregul aer al Parisului: Satine. "The greatest thing you'll ever learn is to love and to be loved".
"Seven", filmul care mi-a deschis gustul pentru Divina Comendie a lui Dante. "Because he's John Doe by choice."

Si m-am simtit din nou copil, macar doar pentru doua ore cat a durat "What a Girl Wants", vorbind prea mult si vrand sa devin o printesa cu o diadema in par, nas mic si o rochie cu corset. "Why are you trying so hard to fit in when you're born to stand out?"
Tangoul din "Scent of a Woman", ritmul din "Step Up", oooh si desigur "Save the Last Dance", primul film axat pe dans din scurta mea existenta de cinefil, atitudinea din Chicago -pentru cei care au auzit fete tipand prin culise sau pe Muresenilor:

"And who in case she doesn't hang
Can say she started with a bang?
Roxie Hart!"

etc etc. e Tarziu si avem vorba lunga inainte

2. Mancarea preaferata?
Povesti, parfumuri si arome.

3. Ce te fascineaza?
Tot ce apartine lumii asteia totusi mica, bun sau rau, egal, ma fascineaza oricum- sunt un copil, am recunoscut-o si o recunosc in continuare, sunt o egoista care vrea sa fure totul si sa-l incuie intr-o cutiuta pe care s-o deschida din cand in cand ca sa admire universul. Mica Pandora...

4. Muzica preferata?
Cantata in jurul meu sa fie, sa vibreze caldura umana si nu metalul static, sa se auda in fundal sunetul placii vechi de patefon.

5. Urasti?
Mediocritatea. Bun sau rau, prost sau geniu, urat sau frumos, gratios sau greoi, esti cineva. Degeaba as fi la mijloc, la ce bun? Nu sunt nici buna nici rea, nici proasta nici genie- sunt inca o pereche de ochi ce trec neobservati.

6. Vrei sa traiesti pana la varsta de?
40. 50. 60. Egal. Tanara sa fiu.

7.Unde?
In Provence, cu un trup aproape, o carte, un creion si un caiet pe o masa, soarele deasupra-mi si pasteluri in maini, pe bluza si pe fata.

8.Frumoasa viata, dar moartea cum vrei s-o gasesti?
Dansand, cu o romanta cantand de pe o placa veche si doi ochi prinvindu-i pe ai mei, o mana retinandu-mi talia . Da-mi asta si-ti zic saru' mana si plec zambind.

9.Cati bani vrei?
Mai multi decat am nevoie, sa pot sa-mi satisfac toate micile placeri de femeie si la sfarsitul zilei sa mai am si bani de un tiramisu. Sa fiu frumoasa dom'le si fericita gustand din ciocolata belgiana. Fite, stiu, dar daca tot ai intrebat, iti zambesc frumos si spun pardon pentru superficialitate. Next.

10. Razi cu lacrimi?
Dintotdeauna. Motivul? Foarte simplu: propria-mi prostie copilareasca.

11. Cele mai luminate capete ale secolului?
Cele pe care se ridica ocazional o spranceana.

12. Trei carti pe care le-ai lua cu tine pe insula?
Una neinceputa, una de tarot si una goala.

13. Altceva?
O cafea cu menta va rog. O caut de prea multi ani...

Oda pasului de domnisoara

Fii un inger- taci din gura! Te rog, lasa cuvantul si scoate-ti ochelarii, cerceii si corsetul. Taci, nici in gand sa nu rostesti o soapta. Doar patefonul are dreptul la romanta. Oh cat de dulce e ea! Tii minte cat de mici eram cand am scos capul din piscina si ti-am soptit incet: Pardonne mes lèvres. Elles cherchent à trouver du plaisir dans les endroits les plus inhabituels! Eram doi tanci si o romanta pe un patefon ce scartaia ca si acum si eu, ca-ntotdeauna, iti spuneam sa taci. N-ai ce sa-mi spui, nu vreau s-ascult. Vreau doar sa te schitez intr-un pastel. Un roz mi-ajunge. Plangi. Nu plange, taci doar. Lacrimile imi zgaltaie timpanul si ma surzesc.

E atat de liniste, incat inca iti mai aud pasul lasandu-si urma pe asternutul de matase.

Sadism

Pentru prima oara refuz un bounty.
Ma ustura ochii de somn si trebuie sa clipesc des ca sa ajung la urmatorul rand.
E cald, e foarte cald stand in pat si privind pentru a mie oara sticlele de parfum, una goala, doua aurii si cateva fictive .
Mi s-au inrosit mainile si inghetul imi inainteaza lent in susul firului de par. Inca mai numar secundele pana cand o sa racesc, caci inevitabil se va intampla si asta,de mica am urat caciulile si palaria rosie cu funda.
Iau prima gura de ciocolata calda prin paiul roz si injur in minte, partial sonor, lichidul care mi-a ars limba- ciocolata nu ingrasa, dragilor, ciocolata deformeaza. Uite, paiul e diform, s-a topit in lava dulce, dar e o rana fericita.
"Nu mai sunt bilete." Cat de senina ti-e fata cand imi spui cuvintele astea, razi ca un copil care se bucura fara motiv, caruia i s-a rupt legatura dintre sentiment si realitate. Vreau sa fiu ca tine si sa zambesc acum. Ia uite, rad. Cat de ironic.
Cinema, dulcele miros al altcuiva. Parca il si vad, putin mai inalt ca mine, brunet, doar e fantezia mea, apropiindu-se de mine si aplecandu-se usor spre gatul meu, soptind cu un ton ce nu poate fi descris nici ca incet, nici ca normal, ci undeva proiectat direct pe urechea mea: "cinema...". Nu, imi pare rau, nu sunt eu, e parfumul altcuiva, al meu sta pe raft si ma asteapta cuminte. fara pic de gelozie, caci stie ca dulceata-i violeta o iubesc de fapt. Azi din prea multa graba si minute prea putine am luat o alta sticla. Pleaca, nu ma recunosc si tu cauti pe altcineva. Imi iau fularul in maini si imi inec fata in el. C'est moi...
Mousse presarat cu ciocolata alba - amintiri din noptile, aproape diminetile de ora 4, cand ma sprijineam de blatul de la bucatarie, manjita toata de ciocolata si fericita, o fericire ce porneste de pe varful limbii pentru a se prelinge pe calea necunoscuta care ma face sa zambesc. Necunoscuta pentru mine, altii probabil ar putea sa mi-o explice sub un minut si inca ar mai avea timp sa ridice o spranceana la naivitatea mea. Lasati-mi naivitatea intacta, sunt un copil care iubeste ciocolata si misterul, prefer necunoscut decat cifre.
Cearta aditionala.
Cearta.
Entuziasm.
Un corset alb cu fire negre ce luceste in lumina neoanelor ma vechi decat el, neoane care au vazut atatea corsete incat deja lumina cade fada, seaca si dezgustata.
Scena.
Toate sambetele ultimelor patru luni mi s-au parut un chin din clipa in care deschid ochii. Am o singura dorinta de prin noiembrie: sa dorm, atat doar, o ora in plus. Asta pana la aproximativ ora 9:30 a fiecarei sambete, cand din cafea a mai ramas doar caloria si ma uit la sala de pe scena, din fata pianului negru de pe care se uita dezolata in jur o dansatoare de cabaret. Am un zambet care mi-a depasit cu multi centimetri urechile. Da, merita. Taci din gura ca merita.

E sambata. Vino inapoi intr-un sfert de ora sa ma trezesti.

Imi savurez tigara si ma joc cu fumul aromat chinuindu-ma sa fac cercuri si izgoning ghinionul care m-a urmarit toata seara. Ghinion? Neah. Sadism. Soarta e sadica. In fine, as minti. Nu fumez. Imi pare rau.

Un bounty totusi?Incredibil. Nici bounty nu vreau. Hai totusi, e bounty. Revin la normal in sfarsit. Multumesc.