Criza

Caut muza. Varsta, istorie si bucle proprii. Sa nu corespunda niciunui tipar, in special normalitatii. Bruneta, iubitoare a frumosului oglinzii, gene lungi ce flutura printre scutiri si carti de anatomie. Persiflanta, ochi albastri, nepunctuala. Infidela, ipocrita, incurabila. Artista, Zaraza, copila. Tu, eu, noi. Toate si niciuna. Tot ce vreau e s-o privesc macar o clipa. Ii ofer cuvinte, mai mult nu pot, spun sincer. Sa ma contactati printr-o coincidenta, sa imi rasariti in cale si sa-mi zambiti a intelegere. Pana atunci astept cuminte.

Suflare

Muzele sunt cea mai dulce cauza a autismului. Apar subit, mereu altele, contagioase chiar deloc, infatuate si nepasatoare, frumoase nu, divine. Le schitez cate o lume care graviteaza in jurul lor, in care aer le e parfumul, soare buclele si stele genele. In fond, tot ce fac e sa-mi pictez masca mortuara, caci ma ingrop in graiul si suflarea lor pana ma lovesc de singurul pilon al realitatii inca in picioare: frica. Asa ca le las cuvinte scrijelite pe hartie in loc de vorbe si astept, poate le citesc si-si dau seama de nebunia care creste in mine. E nedreapta viata, caci exista atatea perechi de ochi care mi s-ar oferi pe-un piedestal sa le inchin cuvinte fara sens, pline de patos. Eu le aleg mereu pe cele care nici nu banuiesc, poate carora nici nu le pasa de sperantele mele copilaresti. Caci muzele la toate raman reci, nu vad cand adevarul le e scris in fata.

Printre limite si logaritmi....

Elevul sagunist la tabla, usor de recunoscut.

Simptomul nr 1:Respiratie sacadata, il ia ameteala cand se termina dictarea exercitiului din Ganga si isi da seama ca habar nu are de unde sa inceapa. Panica, doiul e acum un pericol iminent, elevul incearca sa isi aminteasca macar formula deltei sau sin 0. Confuzie totala, isi da seama ca oricum nu mai are ce sa faca si incepe procesul de autolinistire din care cei avand darul telepatiei descifreaza cu claritate "inspira, expira, inspira, expira". Desigur, exista si varianta de elev adept al mottoului "nu ma chinui, ca tot degeaba" care isi accepta semnul cu demnitate si, in general, e mai sanatos psihic la sfarsitul clasei a doisprezecea.

Simptomul nr 2: Elevul stia formula, dar neuronii inca dorm, e luni dimineata, devreme, mult prea devreme pentru ca ceva in universul asta sa functioneze in favoarea lui. Din fericire la tabla e doar unul, in banci 28. Privirea porneste intr-o goana pentru supravietuire, pupilele fug spre prima banca implorand clementa. Elevele silitoare soptesc, profesorul se face ca nu aude nimic, cel de la tabla e prea surd sa auda bine.

Simptomul nr 3: schimbare comportamentala. Rebelii clasei care acum cinci minute il injurau pe Ganga si ii urau un al doilea deces sunt acum oameni seriosi, cu cearcane de nesomn din cauza vreunei limite prea sexy, cu o voce inecata si subtire inganand pudic cate un pupincurism.

E liniste, doar atat ii mai face fata mai-marelui Draghici, zeul matematicii, al ironiei si al bancurilor cu ras automat. Uneori mai tipa, rar insa. In fond, cu totii suntem nevinovati, in fata matematicii ne scoatem respectuos palaria, zicem buna ziua, ii sarutam limita si facem cale intoarsa. Prosti, dar multi. Q.E.D.

Cliseu? Subtilitate.

Draga T.,

Te urasc, e atat de simplu.

Nu fara motiv, desi se mai intampla uneori sa uit care dintre persoanele din jur esti si doar sa stiu ca te-as lovi cu bila albastra antistres direct in nas. Uneori as vrea sa fii zidul din I9 ca sa imi descarc nervii pe tine cu o minge. Alteori as vrea sa fii o usa de lemn din capatul coridorului dintr-un castel in Waldmünchen, sa dau cu capul de tine si sa imi recapat ratiunea. As vrea sa fii aer, sa strig si sa te tulbur.
Acum, ne cunoastem mult prea bine. Doua fiinte rationale, una cu guma de capsuni, alta cu guma de menta. Esti constient deci ca nu te-as uri atat de simplu, macar stiu ca nu ti-ai da seama de unul singur asa ca-ti zic direct.

Te urasc pentru ca ai puteri la care doar visez. In preajma ta sunt un copil ce si-a gasit eroul si incearca sa-l imite doar stangaci. Vezi, tu ai o putere, acum asupra mea, or fi fost altele candva sau or mai fi si acum, in fine, nu stiu si poate nici nu vreau sa aflu. Imi stapanesti chipul- pometii, fruntea, buzele si nasul. Nici nu trebuie sa ma atingi ca mi se tulbura expresia intr-un zambet sau intr-un dezastru. Deci intelegi si tu ca e normal sa te urasc, si tu l-ai ura pe ce cel care ti-a spulberat orgoliul si te-a aruncat in dependenta.

Te urasc pentru ca mi-ai furat buclele. Ar fi trebuit sa fie ale mele, mi le-a promis un inger si am asteptat cuminte firele sa mi se increteasca. Tot drepte sunt si astazi. Cu mult sadism ale tale-mi rad in fata. Si ca sa fie soarta si mai nedreapta, te-a facut blond si pe mine satena. Uneori ca sa ma linistesc imi zic ca eroarea e de fapt mai mare si cele scrise sunt doar efectele colaterale. Poate ca tu ar fi trebuit sa fii femeie si eu barbat, ne-au repartizat sufletele gresit. Oricum am fi ajuns candva fata in fata, dar poate am fi fost mai fericiti de unii singuri pana atunci.

Te urasc pentru ca ai gene lungi si o bricheta. Evident, duc lipsa ambelor, dar de ceva timp ma simt mai bine. Ti-ai ars genele si acum au devenit si ele mediocre, cat de frumoase erau in tinerete nu vor mai stii decat domnitele care ti le-au admirat in treacat. Bricheta, acum ma joc cu ea si mi se pare mai frumoasa decat proprietarul. Rosie, cu codul de bare inca intact pe-o margine, nici nu te-ai chinuit sa o revendici. I-ai cerut cuiva un foc si mi-ai suflat in fata. 1+1=2, subtilitatile n-au loc in lumea ta inchisa in cifre si tigari.

Destul, prea multa sinceritate bruta din partea mea (putin mai subtila si nu te-ai fi prins, lasa, mai bine asa; acum probabil ca te incrunti, dar nu te supara, ti-o spun cu ce-a mai buna intentie de a cultiva simtul pentru subtilitate in tine, esti uman si ar fi pacat sa nu-l ai). Te urasc pentru ceea ce esti, caci ar fi un cliseu sa te iubesc pentru ceea ce nu esti. De fapt mi-a fost prea frica sa ti-o zic pe oricare dintre variante in fata, suna prea fad si au trecut pe prea multe buze ca sa mai exprime ceva. In scris, in sfarsit, am asternut ce-aveam de zis. Oricum stiu ca nu o sa citesti ce-am scris, niciodata nu stii cand e cazul sa reactionezi si la toate ramai rece. O zi senina si multe nopti albe!

A ta candva,
S.

Raspuns la Absurditati-pe-nnoptate postat de Amelie

Ce-a mai ramas...

In final pornim usor in promenada, cot la cot. Degetele ti se incordeaza in coloana mea intorcandu-ma in opturi sacadate. Le schimbi directia doar ca sa ma tachinezi, te chinui prea mult sa ma incurci. Ocazional ma dezechilibrez, sunt om chiar si acum.
Si e evident ca mi-ai pus gand rau. Imi barezi ochioul, iesea frumos si aluneca tot linistit cand ti-ai trantit piciorul drept in mijloc. L-ai tinut acolo cateva secunde, doar sa vezi daca te astept. Dupa atatea luni, te stiu mai bine decat crezi. Ti-ai acceptat infrangerea si mi te-ai dat din fata, am facut cercuri in jurul tau sa-ti ametesc privirea. M-ai urmarit in toate pana cand ai pus capat ludicului si n-ai mai zambit. Eu n-am stiut ce sa fac si te-am urmat orbeste. Or fi fost secunde, minute, un cantec sau doar un fragment, doar tocurile stiu.
S-a facut liniste si nici n-am putut schita un zambet. Fusese dans inconstient, nimic mai mult. Intr-un final mi-ai vorbit.

„Te-am visat aseara. Stateam pe o veranda si asteptam meteoritul sa ne omoare. Ne tineam de mana cand te-am sarutat . Ia ghici: am supravietuit.”
„Si am trait fericiti pana la adanci batraneti. Te-ai visat pe tine cu un meteorit, eu eram doar accidental acolo.”
„Poate nu era momentul, poate nici veranda…”
„Inca mai avem tangoul.”

Poate altadata...

S-au speriat brichetele de mine. Imi sprijineam capul in palme si o priveam pe una- rosie, subtire, lucind timid in fata unei tigarete. O fixam geloasa, urma sa iti sarute buzele aromate si sa ti le transforme in scrum. Un deget apasa pe ea ritmic. Apoi o teava a lovit-o in fata, doar-doar si-o reveni si s-o aprinde. Mai mult de o scanteie n-a clipit, deja ma pregateam sa-ti rad in fata- daca eu nu te pot avea, a alteia sa nu fi.

Asteptam ultimul impuls uman sa moara. Erau apasari grabite, mai nervoase si mai violente. Te auzeam suspinand usor sub greutatea brutala, masculina. Si in final i-ai cedat intr-o sarutare stas. Cateva secunde doar, dar in ele m-am simtit infranta. Te-ai speriat de mine, m-ai lasat pentru o alta mai subtire si mai pasionala. Poate daca as fi fost si eu o tigareta mi-ai fi ars buzele cu o sarutare maladiva care doar pieire poate naste. Sunt doar o simpla fata cu buze rozalii si ochii schimbatori. Poate altadata…

M-am indragostit de o bricheta!

Mica, rosie si cam timida

Nici nu se aprindea de frica.

M-am uitat la ea poate prea mult,

I-am topit obrajii si din ei am facut lut.

Doar ca sa-i arat

Ca-mi pasa

I-am framantat din el un nume.

S-a speriat si a plecat.

A fugit cu o tigareta de capsuni

S-ai arda buzele aromate

Pana cand din romanta lor

Nu va mai ramane decat scrum.

Fior

O simpla intrebare.

Eram apropiati, umerii se atrageau intr-o invitatie tacuta- caci eu am aruncat cuvantul, tu l-ai prins si mi-ai luat corpul. Mi-am asezat mana stanga pe spatele tau, pe cea dreapta am abandonat-o degetelor tale.

Apoi am inceput sa tremur usor, tremur ce mi-a cuprins genunchii si s-a diluat treptat pana la o vaga vibratie a bratelor. M-ai simtit tu oare? Ma intreb si acum de ce mi se speria corpul de tine, dar parfumul meu iti ramanea alaturi.

Intai a fost un pas in spate, un cross si picioru-mi desenand rapid prin aer. Restul mi s-a sters din minte, de fapt nici n-a fost acolo vreodata. Am dansat, mi-ai impins bratul si am plecat, mi-ai facut loc si am pasit.

Restul e tango.

Cugetare

Timpul se masoara in secunde, parerile in sondaje si oamenii in recensaminte. Dar iubirea? In intensitate sau durata? In volum. Ii dai un corp si ii ia forma, e lichida deci, dar totusi greu de sigilat intr-o sticla de parfum sau intr-o cutie de bomboane.

Ii dau un nud si o inchid pe veci cu o sarutare. Pe eticheta sta scris simplu: "L'amour...".

Nescris

Ma coboara un strain pe scarile sufocate de tablouri, lemn si carpete ca sa ma abandoneze tie. "Te las pe mana lui", cu ce constiinta curata o zice si se intoarce la standul de patine, ma lasa singura sa infrunt buclele brunete. De ce a trebuit sa fie tocmai brunete? Altfel mi-ar fi sclipit ochii prea discret si poate prea nevinovat.

Imi vorbesti de schiuri, bete si clapete cu un accent din care prind abia cate-o silaba. Zambesc si dau din gene, sunt de acord cu tot ce zici si te las sa imi ajuti piciorul sa alunece in gheata noua si rigida. O cenusareasa abia coborata de pe schiuri, cu casca atarnand printre degetele inghetate, ochii verzi de oboseala si parul cifulit de vant si stele.

Esti prea tanar ca sa te pierzi printre legaturi si bonuri, iei un calculator si incepi sa negociezi, un rid iti apare pe frunte si se adanceste cu fiecare unitate pe care o tastezi. Iti dispare cand privesti pierdut pe geam, imi intinzi o mana si articulezi un nume nascocit parca doar pentru a fi rostit in fata mea- cat de lin zboara pe langa obrajii vag rositi si mi se aseaza pe timpan si undeva nedefinit.

Inca patru zile, ar fi trebuit sa fie plate, cu zapada ziua si o salata cu otet de zmeura seara, noaptea citind pierduta printre randuri ca sa ma ascund copilaroasa sub plapuma si sa mai sper la inca cinci minute de somn dimineata urmatoare. Nu multe s-au schimbat, ma uit doar mai atenta la luciul de pe buze si pasesc mai nesigura pe strada, poate o sa-ti iasa ochii verzi sau buclele din ascunzis dupa un fulg de nea. Restul e nescris.

Ceaiul unei seri de iarna

O seara tarzie cu candelabre in loc de stelele.

Doua mese pline, unite intre ele doar prin vise de bumbac.

Trei seturi de ceai, portelan alb cu cate o lingurita de argint, cu patina si gravata cu o litera buclata- doamna ceainic fara gene, cum o mai chema-o doar copilaria mea mai stie din desene; un cilindru vag mai scund pentru infuzia devenita redundanta; intr-un final zaresc si cana in care buzele-mi abia au tulburat un Equilibrium. Mirosul lui e scos dintr-un armoire de nuc, gravat cu trandafiri si populat de rochii cu corset, palarii cu panglici si bor lat, pantofiori de lac cu tocul nalt- iz de naftalina, mai pe scurt, vechi dulap de amintiri si tinereti in care se scaldau odata tinerelele acum pierdute-n ani si batranete.

Patru feluri de zahar- clasic alb, mulatrul brun, cubicul copilariei si candel- oh din copilaria de odinioara, mici bucati semilucioase in care sclipesc ochii adultilor seriosi , cu cravata si veston, cu o masca de indiferenta care se topeste in dulcele candel. Iau o bucatica si o plimb usor in jurul buzelor, o amagesc cu sarutari suave ca sa o abandonez limbii de unde poate urma doar decadere si desfrau, sfaramare si pieire printre dinti - in final va ramane doar o amintire, dulcele in care mi se scalda saliva si-l dilueaza.

Cinci pahare de apa, toate fara aer, cu lamaie. Se imbata in lumina inodora a unei lumanari si a rujului trecut de pe ale unei blonde pe-ale sticlei buze. Scrisu-mi tulbura o apa, restul zac tacute si spera la o sarutare- rujul rosu aprins al unei Zaraze, strugurelul naiv de miere al unei copile, luciul rose al unei tinere timide cu gene negre intoarse deasupra unor pupile dilatate.

Sase nu are nimic de-a face cu ce zace in fata mea. Prea perfid, nocturn. Ceasurile noua ale serii rosesc pudice si se ascund dupa un ceas, refuzand sa se mai scurga intr-un local in care ceaiul se ridica-n aburi si miresme si se pierde printre perdele. Iau un pliculet de iasomie si ii daruiesc apa fierbinte si un portelan in care sa se scalde, ii fur aburii si scrijelesc cu ea deasupra-mi:

A se pastra- povestitoare de arome, basme si parfumuri.