vineri, mai 14, 2010

Adieu

Nu avem timp de vorbit. Buzele le folosim doar la sarut, desi ne iubim dupa un calendar, la ore fixe sau in perioade scurte, tot mai rapide si previzibile. Cand ma saruti o faci cu egoism; nu pentru ca vrei, ci ca sa nu iti fie dor mai tarziu, sa nu te uiti pe geam nestiind cum ar fi fost sa ma saruti in ploaie, sub acoperisuri inguste sau in intarziere. Sunt o parte din calendarul tau digital, am alarma proprie si reminder pentru joi la ora doua . Impart data cu inca o zi de nastere si o simulare, te impart pe tine intre cat mai multe mesaje si dedicatii diluate. De fapt ne diluam amandoi pana cand aleile pastreaza doar urme vagi ca am pasit sincron vreodata.
Sunt fragmentata in etichete de carti si dedicatii pe prima pagina, antetul lucrarilor, acte de identitate si mesaje. Trebuie sa ma adun seara din toate colturile camerei si sa ma reasamblez pe perna inainte sa adorm . Nu mai am timp sa fiu un singur om, nu mai am nici macar timp sa fiu in toate zilele de joi din calendarul tau. Poate ca a venit momentul sa imi mai amputez o identitate. Adieu.

3 comentarii:

P. Ionescu spunea...

ranile sufletului exista. Dar trebuie sa ti impui sa-ti revii!

Shalimar spunea...

Din pacate exista si au o perioada destul de lunga de vindecare, depinzand de sursa ranii. Multumesc de incurajare, dar mie mi s-a sfarsit deja perioada de vindecare. Partea cu impusul chiar cred ca e cea mai grea, dar toate ranile se cicatrizeaza intr-un final, cu multa rabdare.

Razvan spunea...

Ce frumos! Cel mai frumos bilet de adio citit vreodata! Dezintegrarea asta si dezagregarea din cauza lipsei timpului au ca solutie o banala formula: Nu vreau! Nu vreau sa mai ascult de timp! Chiar e asa greu sa faci ce te taie capul?

Trimiteți un comentariu