Fac parte din acea categorie de oameni care nu crede in fericire pana nu simte nevoia sa tipe din cauza ei. In fatza oglinzii, in somn, cu o cafea cu menta in mana, trebuie sa simta fiecare celula ca sunt fericita. Sa mi se ridice fiecare fir de par si sa urle in aerul steril al incaperii. Sa mi se dilate pupilele si sa cred ca pot saruta toti strainii de pe strada pana cand aluneca si ultimul strop de fericire pe obrajii lor.
Ii vad pe atatia oameni trecand in liniste pe strada si ma gandesc ca viata e un film mut. Asteptam in liniste pe cineva sa inventeze sunetul. Clic. Din nou si din nou, pana cand linistea devine insuportabila. Clic.
sâmbătă, iunie 12, 2010
Din nou si din nou...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
3 comentarii:
Si eu asa m-am gandit, ca fericirea e un nimic. Dar invat ca fericirea ne priveste chiar si cand noi nu o privim pe ea. Cand nu o ascultam, ea tace. Cand o vrem, ea vine, can nu o vrem, ne lasa in pace. Este decizia noastra. Simt ca si linistea face parte din fericire, dar trebuie sa iti dai seama de sunete ca sa iti dai seama de liniste.
Invat si eu ca viata e mai putin serioasa. Fericirea nu sta in loc, ci merge. Daca stam in loc noi pierdem tramvaiul. Dar intotdeauna putem sa il prindem pe acela care vine dupa el. Fericirea e in ambele. Si ne asteapa cu mainile deschise. Ne sopteste sa fim. Ne sopteste sa fim bucurosi. Cand nu suntem, nu e vina nimanui, dar noi am luat decisia aceea.
Fericirea ia atatea forme si starneste atatea manifestari, incat a ramas unul dintre putinele lucruri de care oamenii inca nu s-au plictisit. Ai dreptate, e frumoasa pentru ca oricand se poate ivi, in special cand ai uitat complet ca exista. Sau, ca in cazul copiilor ca mine, cand primesti o ciocolata gustoasa sau o crema cu parfum de fructe. Fericirea se poate naste din ceva foarte apropiat de nimic. Pentru mine, regula de baza e ca atunci cand vreau sa tip de fericire sau sa iau pe cineva in brate ca sa ii multumesc ca m-a facut sa zambesc, o fac. Optimista si vesela pana la moarte (sau cel putin pana se epuizeaza rezervele mondiale de ciocolata si parfum).
Hahaha ai spus-o :P
Suntem toti copii. Tie iti place ciocolata si parfumul, la altul ii plac creioanele si sushi. Fericirea nu vine din ce ne place, ci din noi. Este mai usor sa fim fericiti cu ceva obiect care ne indeplineste ceva dorinta, dar bucuria de copil vine de la copil. Fericirea raspunde la fericire. Iubirea la fel.
Nu trebuie neaparat sa fii optimista, numai sa intelegi ca ce se intampla se intampla, si nu ca ce se intampla nu trebuie sa se intample pentru 2304925980 alte reasons.
Bafta, Shalimar :)
Bon courage :D
Trimiteți un comentariu