duminică, septembrie 13, 2009

Insomnie

Camera mea veche era plina de paianjeni care imi spuneau povesti noaptea pentru a-mi alunga insomnia. Uneori se grupau sub pat si ma leganau pana cand se lasa linistea si eu incetam sa ii mai numar pe pereti. Atunci ieseau pe balcon si treceau in apartamentul de langa unde geamul era lasat putin crapat. Orasul ne adunase pe toti cei ce sufeream de insomnie intr-un bloc cu noua etaje si un subsol unde stateau ziua paianjenii cu povesti. Cele mai linsitite nopti le-am trait in blocul de pe fosta Cale Antim.

Camera mea noua e pustie noaptea. Vorbesc singura cu peretii si astept ca ceva sa se miste, pana cand imi confund propria voce cu cea a paianjenilor si uit ca ii astept. Uneori adorm mazgalind scrisori cu povestile pe care as vrea sa le aud, le impaturesc in forma de musca si le arunc de pe balcon. In primii ani credeam ca in timp ce eu dorm, foile sunt luate de paianjeni si speram sa ii vad din nou. Abia tarziu, cand nu am putut dormi deloc am vazut-o pe mama adunandu-mi scrisorile si punandu-le in posta cu adresa fostului nostru apartament. Aparent nici mama nu poate dormi de atatia ani, dar nu mi-a povestit niciodata.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu