Inceput de stagiune

Eu nu iti cer decat atat. La sfarsitul piesei sa te opresti o clipa in dreptul cortinei si sa ma cauti prin sala. Voi urca dupa atata timp din nou pe scena si ma vei intreba cu un zambet fortat ce anume vreau. Nu ai inteles niciodata ca de fapt parfumul tau ramas in reflectoare imi ajunge, nici eu ca pot indrazni sa cer mai mult. Ma apropii de tine si imi dau parul intr-o parte. Un autograf, te rog. Dar nu ai pix. Se accepta si schitat cu buzele, apoi ascuns in spatele urechii. Cand in sfarsit cade cortina, sa pot conchide ca am fugit cu personajul tau in lume si te-am lasat nestiind nici acum macar ce anume e in mintea mea.

Fug in fiecare seara cu un alt personaj, dar niciodata cu actorul.

Draga X,

Invat sa aprind focul. In incercarea de a naste contact fizic, ma impiedic de doua capete, unul blond si unul brunet, si atunci se nasc scanteie. Capetele se lovesc intre ele, se privesc in ochi si raman incremenite cateva secunde. Acopar toate urmele unei violente premeditate cu replica "asa e scris sa fie" si las impresia unui accident pe care il denumesc soarta. Capetele se stabilesc la acelasi nivel si se privesc in ochi hipnotizati pana cand sunt loviti de alti indivizi fascinati de intamplare. Accidentul capata proportii imense pana ce incepe sa graviteze in jurul meu: eu i-am dat nastere, eu sunt lasata in afara lui. Singura pereche de ochi care nu poate lua parte imi apartine, caci atunci cand ni se apropie privirile nu intelegi sau doar te prefaci ca nu ai intelege, dupa atata timp inca nu imi dau seama. Foc, foc, tu nimic. Cand nu aprind focul, se naste furia care se aduna in mine pana in momentul T0 cand va exploda si ea. Nu mai e foc, e o marturisire sincera a faptului ca rabdarea mea tocmai a expirat.

Cu sinceritate,
S.

Final Destination: 12

Liniste sau cel putin incapacitatea de a remarca ceva neobisnuit pana in fata portii unde intaiul semn al educatiei s-a aratat. Mai marele zeu al matematicii isi trecea pentru prima data in noul an scolar cartela prin usa. O cartela care deschide multe: drumul spre cancelarie, servieta neagra in care se ascunde o folie cu semne, mecanismul unui ceas care il aduce pe onorabil chiar inainte sa se sune in salile de clasa. Da, matematica nu intarzie niciodata pe coridorul nostru, se plimba lent de-a lungul usilor pana cand ajunge la cea buna si o deschide cu cele mai pure intentii, si anume de a logaritma si ultima speranta ca viitorul ar avea mila prevazuta in codul genetic. Drumul spre examene e pavat cu intentii bune, cum ar fi dorinta de a reinventa art nouveau pe o tabla de clasa prin derivari succesive.

Urmatoarul lucru pe care mi-l amintesc e o pisica neagra asezata pe gard chiar in fata mea. Cineva ar trebui sa deriveze matematica astfel incat sa nu ne mai ramana decat un zero preaslavit de atatia, caci, in fond, suferinta noastra in noul an e constanta, (5 ore de mate/saptamana)' . Anii trec, a 12a ne asteapta pe toti cu rabdare. Puneti capacul si ridicati temperatura pana aproape de punctul de fierbere zilnic. A se savura in iunie.

Insomnie

Camera mea veche era plina de paianjeni care imi spuneau povesti noaptea pentru a-mi alunga insomnia. Uneori se grupau sub pat si ma leganau pana cand se lasa linistea si eu incetam sa ii mai numar pe pereti. Atunci ieseau pe balcon si treceau in apartamentul de langa unde geamul era lasat putin crapat. Orasul ne adunase pe toti cei ce sufeream de insomnie intr-un bloc cu noua etaje si un subsol unde stateau ziua paianjenii cu povesti. Cele mai linsitite nopti le-am trait in blocul de pe fosta Cale Antim.

Camera mea noua e pustie noaptea. Vorbesc singura cu peretii si astept ca ceva sa se miste, pana cand imi confund propria voce cu cea a paianjenilor si uit ca ii astept. Uneori adorm mazgalind scrisori cu povestile pe care as vrea sa le aud, le impaturesc in forma de musca si le arunc de pe balcon. In primii ani credeam ca in timp ce eu dorm, foile sunt luate de paianjeni si speram sa ii vad din nou. Abia tarziu, cand nu am putut dormi deloc am vazut-o pe mama adunandu-mi scrisorile si punandu-le in posta cu adresa fostului nostru apartament. Aparent nici mama nu poate dormi de atatia ani, dar nu mi-a povestit niciodata.

Rugaminte de evacuare

Pacat ca nu se fabrica tornade la cutie sau covoare cu drum de dus doar. Expatriere, facultate in alt oras, calugarie, absolut orice dar sa pleci odata. Spre binele meu si indiferenta ta, nici macar nu-ti cer mult. Doar sa ocoleste fiecare strada pe care pasesc si bancile in care ma asez. Sa te razi in cap, sa slabesti enorm si sa iti pui lentile de contact negre, iar de fiecare data cand e pericolul de a ne intalni, sa iti deschizi o umbrela rosie in dreptul fetzei. Stop, pe aici nu se arunca privirea. Sa ne intalnim peste un an cand nu voi mai evita sa iti ofer guma ca sa nu vezi ca imi tremura mana. Serios ca mi-a ajuns prezenta ta, asa ca fii baiat bun si pleaca, sau macar evita-ma. Ma poti semiignora in continuare si de la distanta, iti jur ca ti-as fi pe veci recunoscatoare caci mi-ar fi mult mai usor sa ma conving ca nu trebuie sa ma indragostesc de tine.

X

Pe toate le vezi. Floraresei timide care danseaza balet printre ghivece dupa inchiderea magazinului ii arunci bilete in posta. Sticlei ii atarni o margareta de gat si mentii un moment de liniste in cinstea celei ce i-a umplut odata trupul. In fata masinilor devii brusc timid si iti apropii mana tremurand de oglinda retrovizoare in care nici macar nu indraznesti sa te uiti. Iti continui drumul cu privirea in pamant si dorinta de a fugi cu ea in lume, tu si volanul imbratisati pe veci sau cel putin pana cand s-ar sfarsi benzina. Vioara o sprijini de perna cand stingi lumina si ii mangai corzile ca sa te asiguri ca nu a fugit cu altul. Esti de o gelozie ce tinde spre paranoia, ti se pare ca toti vor sa ti le fure, asa ca nu vorbesti niciodata cu ceva de gen masculin, ii declari pur si simplu razboi: celui care tine contabilitatea florariei, romului varsat pe mese, instructorului care iti zice incontinuu sa nu tragi atat de brutal de ambreiaj, sa schimbi fin vitezele, arcusului pe care il acuzi de incest cand se umple camera de o gama minora.
Pe toate le vezi, mai putin pe mine. Ma saruti pe frunte uneori si imi spui ca ar fi trebuit sa iti fiu sora mai mica. Imi pare rau, dar povestea asta e impotriva principiilor mele.

Fanteziile unui asasin timid (partea II)

Si ma gandesc de data asta la gratiere. Probabil ca ai innebuni intrebandu-te de ce nu te mai vreau. Eu mi-as bea in liniste cafeaua in timp ce tu ti-ai smulge pe rand firele de par si le-ai cere raspuns. Apoi unghiile, pielea, pana cand din tine nu va mai ramane decat o umbra. Fostele tale parti se vor lichefia sub soare si, infiltrand asfaltul, voi putea in sfarsit conchide public ca nu am nicio vina. O simpla disparitie. Pentru privitori vei fi etichetata cu gratie: caz nerezolvat.