vineri, martie 13, 2009

Cugetare II

Mai tii tu oare minte cat de mici eram? Ningea cumplit pe Victoriei si se ingramadeau fulgii sa ne ingroape in uitare, caci in fata ochilor imi inghetasera si genele si parca lumea intreaga sta sa cada. Trageam doi la o sanie si tot doi alunecam pe o poteca. Ni se pareau minute pe atunci si in goana noastra ne speriam sa nu pierim printre fiarele gonind pe strada.

Stau pe locul intunecat din colt si privesc spre strada. Azi nu a mai e decat o panta vag inclinata ce se lasa treptat sub greutatea picaturilor acide. Cu zece ani in urma eram 2 si o poteca. 1+1 si un autobuz in descompunere, atat a mai ramas.

Ia uite, ninge.

4 comentarii:

Vlad spunea...

si tot asa vrei sa ramana...?

Vlad spunea...

1+1 fac 2 suflete de copil, cu un pic de dorinta invaluita de un sentiment melancolic dintr-un autobuz descompus se poate rupe o sanie a inocentei iar panta vag inclinata poate oricand deveni o partie a trecutului...
Si ninge, ninge des cu fulgi pereche ca doi ochi de un albastru fad ce danseaza un tango de mult uitat, te privesc si parca iti soptesc: "ridica-te din locul intunecat si vino sa dansezi cu noi"..

Shalimar spunea...

era prea devreme, ea nu putea decat sa le zambeasca si sa astepte. Da:)

Vlad spunea...

prea devreme? oare? sau era frica de a trai in prezent mult prea mare si o tinea in acel loc intunecat intr-o stare de transa onirica parca asteptand sa treaca acest moment ca sa se alature trecutului si sa il priveasca tot melancolic pe acordurile unei vioare ce rasuna dintr-un patefon prafuit, uitat si el de vreme...

Trimiteți un comentariu