duminică, octombrie 10, 2010

Art Nouveau

Ma intrebati curiosi de unde anume vin si ma blochez de fiecare data. Astazi trebuie sa imi incep povestea marturisind ca trec zilnic pe langa un anume bar, fie ca abia m-am despartit la semafor de zambetul unui tanar intimidat ca l-am vazut pierzandu-si palaria, fie ca pur si simplu ma bucur de liniste cand ma intorc tarziu spre casa. Noaptea vad mereu barbati imbracati in camasi albe, stand in fatza barului si fumand tigari aromate. Simt mereu nevoia sa cobor de pe bicicleta, sa ma indrept spre ei zambind, sa ma apropii de buzele lor doar ca sa le adulmec aroma tigarilor si apoi sa ma asez pe un scaun la bar si sa comand un pahar de vin rosu. Sa fiu imbracata in rochia neagra in care m-am indragostit acum un an, sa fie un fel de talisman si sa ma indragostesc din nou si din nou cand o simt alunecandu-mi pe piele. Sa fie atat de simplu sa ma indragostesc, incat sa fie nevoie doar sa cobor noaptea la barul cu muzica veche si sa comand un pahar de vin. As ajunge dependenta de vin rosu si ar fi nevoie de o mie de maini ca sa imi mai poata separa rochia de trup.

Candva m-am nascut din tango. Purtam o floare imensa in piept si ma gandeam cu jena cum il va incomoda pe cel care ma va invita la dans. Ne-am promis sa ne reintalnim in Buenos Aires, asa visam cand eram inca minora. Eram convinsa ca voi cutreiera toate serile de milonga si genunchii nu imi vor mai tremura. Pe aceea o numeam pasiune si era motivul pentru care ma asezam in fatza ecranului gol in fiecare miercuri, uneori si vineri si incepeam sa scriu. In acea epoca fericita ma renasteam continuu din tango si uite asa mi-am petrecut eu adolescenta, abandonandu-l pe domnul T. in fatza unei cafele ca sa imi pot purta pantofii de tango. Recunosc, il iubeam pe el in fiecare corp, fie ca era vorba de cel care mi-a numarat toate cutele buzelor pentru prima oara sau de cel care inca mai parcurge in paralel cu mine holurile facultatii, dar de care fug oricand vine momentul sa ne intersectam cursurile. Dar inca mai cred ca intr-unul dintre trupurile masculine care se plimba prin barurile de tango e si domnul T., poate ca de aceea pot transforma dansul uneori intr-o obsesie.

Nu demult m-am nascut dintr-o carte de psihologie. El statea in spatele unei perechi de ochelari negri cu rama groasa si vindea carti. A facut marea greseala de a zambi si a ma intreba de unde sunt. In acel moment eram pur si simplu din acel loc, renascuta atunci si inca in curs de constructie. Eram atat de sigura ca imi va tremura cardul in mana cand voi incerca sa imi platesc cartile, incat aproape ca blestemam soarta pentru eroarea initiala. As fi putut trai in continuare linistita, fara sa stiu de existenta lui de nu mi-as fi uitat psihologia cu cateva saptamani in urma. Intotdeauna am fost catastrofala cand vine vorba de matematica rudimentara, fie ca e vorba doar de numaratul cartilor la inceputul toamnei.
Imi amintesc cum eram hotarata sa parasesc localul cand s-a apropiat in sfarsit de mine si a zambit. Mi-a cuprins bratul, si-a lipit buzele de obrazul meu si mi-ai spus ca arat si miros exact ca o sarbatorita. Atat de mult iubeam lumea adunata in local si galagia din jur, pentru ca il obliga sa se apropie prea mult de buzele mele cand vorbeam. Eram convinsa ca in sfarsit imi voi estima in mod exact momentul si locul nasterii: 27 septembrie, doua perechi de buze intr-un bar plin de straini. Nu peste mult timp insa mi-am luat haina de la garderoba si am parasit singura barul cu barbati imbracati in camasi albe si fumand tigari aromate. Imi place sa cred ca mi-am descoperit in acel bar langa inca un domn T. locul nasterii, dar ca nu voi stii niciodata de fapt momentul exact in care ma voi indragosti din nou.



Multumesc Maya ca m-ai convins sa scriu din nou

6 comentarii:

Hyphon spunea...

As vrea si eu sa o multumesc pe Maya ca te-a convins.

Foarte frumos. Imi place foarte mult sa citesc ce scrii. E un voyage de sentiment, printre lumi din minte, din afara, dincolo de tine, si in tine insuti, pleci dar parca nu pleci, visezi, dar parca tot te gasesti in realitate.

Belle :)

maya spunea...

eu... sunt cea care iti multumeste...

Crin spunea...

hey, Shalimar :)
Candva mi-ai comentat pe blog si uite ce tarziu descopar ce frumuseti ascunzi tu pe blog.

scumpa, scrii bine.

ai postat pe site-uri de literatura?
ar trebui.

Shalimar spunea...

Multumesc mult de reactii si imi cer scuze ca raspuns atat de tarziu. A fost o perioada destul de incarcata si lipsita de prea mult timp pentru arta, dar incerc sa ma reapuc incet-incet de blog.

@Crin: am fost la cateva concursuri, dar pe site-uri de literatura nu mi-am facut curaj sa public.

Serban spunea...

frumos. ma bucur ca ai inceput iar cu scrisul. eu inca sunt in pauza. poate revin si eu.

Razvan spunea...

Minunate jongleriile tale prin timp! Imaginea cu vin rosu, rochie neagra si tigari aromate ma trimite la America lui Al Capone. Iar avatarurile astea ale indragostelii sunt cele mai frumoase jocuri despre dragoste pe care le-am citit de la Iubirile caraghioase ale lui Kundera incoace

Trimiteți un comentariu