Povestea tangoului

Ziua incepuse ca oricare miercuri de cateva luni incoace: aproape infarct la mate, somn cu ochii atintiti intr-un monitor, speranta ca peugeotul argintiu nu e la scoala. Cam la 1 a inceput cevaul sa isi faca loc si sa se impuna. Prin bunavointa/norocul/imprevizibilul onorabilei doamne Otet, ziua de studiu s-a terminat la ora 13. Dorinta mai mare nici ca as fi avut, acum multe miercuri printr-o absentare, sa ii zicem necesara, am ajuns la concluzia ca portile sagunei de fapt nutresc dorinta de a se inchide la 13, de a ne face pe noi, damnatii majoritar minori, sa rasuflam usurati de fericire.

Ar fi trebuit sa urmeze limite, logaritmi si derivate scrijelite somnolent pe un caiet universal, jazzul din casti tinandu-mi cu greu ochii deschisi. Le-am sigilat pe toate intr-o punga de cadou, i-am pus o eticheta alba si am ascuns-o in cel mai intunecat colt al constiintei: Somn usor. Dansez. Mi-am incaltat pantofiorii aurii, am strans covorul si am inceput sa fac girouri in jurul scaunului de la birou. Mica, dar pe tocuri.

Blackout. Imi amintesc doar ca fugeam pe Muresenilor, esarfa sta sa zboare si glezna sa mi se scranteasca. Ce mai conteaza cand la Okian te asteapta practica? Multe melodii, doua dansuri, unul cu un el invaluit in iz picant, unul cu o ea coborata de pe tocuri si devenita, intr-o asemenea criza masculina, leader. Nu se rade, nici sa nu indrazniti, multe a patimit cu mine saraca Mirela, cata rabdare poate avea cu umerii mei neseriosi si cu picioarele-mi lenese. Iar cand ma lauda, indata ii ziceam sa taca.
"Sa n-aud nicio lauda ca o sa gresesc."
" De ce?!"
"Mi se urca la cap si apoi s-a dus naibii dansul."

Bistro de l'Arte, muzica live, spatiu de dans lipsa. Dar in loc de dans, am primit poveste.
Stiati ca...

...intr-un X oras, atunci cand se prepara o Y ciorba se pune la sfarsit in cazan un stiulete de porumb, cel caruia ii pica porumbul avand noroc (macar o perioada), iar de acolo originea si numele unui cunoscut tango?
...sau ca un alt tango ce mi-a curs atat de des prin casti incheie seara de milonga cu dansul perechilor?

Stiati ca iubesc povestile? Si tangoul... de el doar ma indragostesc, inca mai am o vaga sansa de scapare. O pastrez drept iesire de urgenta, pana atunci ma scufund tot mai adanc in noaptea de milonga.

Epilog

Mademoiselle Colette s-a asezat intr-un fotoliu sufocat de perne si a asteptat sa moara. Momentul era perfect: in fundal se auzeau romantele frantuze si tangourile unui patefonul mostenit cu cativa ani in urma; podeaua era desenata in cercuri de crini albi- pe cand era de 1.30 in inaltine si 8 la varsta, visa la asfixiere cu parfum, inaintea zilelor cu matematica isi dorea sa adoarma intr-un bol cu flori si dimineata sa nu se mai trezeasca; in picioare, pantofi negri lacuiti, toc inalt de 9 cm si bareta in T, inchisa stramt in jurul gleznei.
Trecusera deja cinci minute de cand astepta,iar in camera se asternuse o liniste ce se cerea inecata. S-a intins dupa cutia de lemn in care isi pastra Sobranieurile si a adulmecat aroma de menta. Madama nu se prezenta niciodata drept fumatoare, ocazional isi lepada manusa de saten pentru sarutul de tutun, mai totdeauna in public si mult prea rar dupa tande- cortina o gasea cuminte pe un scaun, pierzandu-sa cateva minute in amintirea imbratisarii din care mai ramasese doar parfumul.

Si totusi moartea intarzia. Mirosul de lavanda se strecura pe geam si ii altera cadrul mortuar. Ceva nu era in ordine, lipsa unui quelque chose o nelinsitea. A simtit nervozitatea urcandu-i in piept, asa ca s-a ridicat din puf si a inaintat spre perdelele rose.

Sunetul de pasi i-au anuntat totusi venirea; madame Colette a inceput sa numere cu ochii inchisi: un, deux, trois, exact zece trepte si patru pasi au deschis cu un scartait lugubru usa de lemn a camerei. A simtit o imbratisare ferma, cateva momente de liniste in loc de prezentare si pe un ritm proaspat de tango a inceput sa curga noaptea. O mana ii aluneca lent de-a lungul sirei si un parfum picant ii incita narile. A incercat sa si-l apropie, dar orice incalcare a distantei o conducea intr-o mulineta. La al treilea cantec a sarit acul patefonului, iar mademoiselle Colette si-a cerut dreptul de a-si saruta sfarsitul. In loc de liniste a simtit aroma de capsuni amestecata cu tutun puternic. Crini albi presati de pasii orbi, intuneric de lavanda si un tango. Sa fie moartea o umbra de parfum si dans? In ultimul sarut abia i-a deslusit ochii albastri.

Pentru Pepu, primul si ultimul Sobranie

Liniste, se rade!

Da, radeam de una singura citind cateva comentarii vechi. Radeam de timpul care a trecut si imi doream poate sa il dau inapoi. Sau mai bine nu, tot la fel ar curge. Ce mici eram, bretonel si o penita, intre timp s-au inaltat tocurile si s-a strans corsetul in jurul aceluiasi copil timid. Ni s-a spus ca trebuie sa devenim domnisoare, sa renuntam la papusile de portelan si sa ne maturizam cu ruj si cu volane. Macar rasul va rog sa nu mi-l incorsetati, atat a mai ramas din candoarea de altadata. Gadilati si se va rade- sau ridicati un deget si uitati-va serios, la fel reactioneaza bretonel.

Ziua Pamantului sau ora de economie

Stiati ca (sau ce nu stiam eu si n-am aflat nici pana azi)...

"Putem produce orice, mai putin pamant si apa."
Chiar orice? Putem produce deci dragoste... Putem sa ne reproducem, sa producem genii si rebuturi. Frumusete, oameni, arta.

"Suntem dependenti in totalitate de el (Pamantul) si de faptul ca se invarte. (Descrie in aer rotatia planetelor sub forma unor cercuri imperfecte, rapide). Toate se invart asa. De ce nu se invart asa, stimati telespectatori? (Schimba traiectori cercurilor. Liniste cateva secunde.) Nici asta nu stim de ce."
Daca am sti totul ar fi tare plictisitoare cele 16 ore de constienta zilnica. Nici n-am avea unde sa depozitam toata informatia. Imagineaza-ti un pitic mergand pe strada, analizand in acelasi timp gradul de toxicitate al aerului si viteza de curgere a sangelui prin arterele vecinului. Cafeaua fierbinte cu menta, cine ar mai avea timp sau neroni liberi ca s-o adulmece? Aveti dreptate, nu stiu de ce Pamantul se invarte asa, dar imi savurez nestiinta in fata unei cani fierbinti si a povestii. Om comun, dar fericit.

"Originea este comuna." Ba pardon, va contrazic aici. Candva m-am tras si eu din intuneric, dar o zana blonda, pe tocuri inalte si putin sarcastica mi-e mama, nu uterul ei. Originea mea? O poveste, un parfum si o cafea deocamdata.

"Diversitatea de care nu trebuie sa incetati sa va minunati. O data pe an cand e ziua lui sa va minunati." Ne minunam, ne minunam de toti si toate. O zi din 365, ocazional 366, e a mea. Si a Ancai. Si a lui Mita. Si a lui Grigore Antipa. Suntem diferiti si poate, doar poate, de aceea avem voie sa impartim aceeasi zi.

"Minimizarea efectelor negative. E bine sa gandim." E bine, e necesar, ajuta. Minimizare, extinctie n-ar mai insemna uman.

"Inauntru... magma. Dumnezeu stie ce-i aia- ceva fierbinteala, atat stim noi." Suntem jucarii stricate de zei plictisiti. Scartaim, ne rupem sforile si intr-un final cadem. Zeii lasa cortina sa cada. Urmatorul spectacol.

"Nu inteleg nimic, dar ma minunez."

Q.E.D

Multumiri onarabilei doamne Otet de la un Muppet cu margele de plaja

Caz nerezolvat

M-am trezit zambind. Acelasi scenariu si acelasi être. Zambetul naiv din cauza caruia zic prostii o zi intreaga, rad si sarut toti obrajii ce imi ies in cale. Ne-a fost dor unul de altul si ne-am dezmierdat ore in sir. Era trecut de amiaza cand o pereche de ochi negri mi-au marturisit cu nonsalanta ca ma indragostesc.
"N-am cum, fii serioasa."
"O, dar cum, te comporti exact ca mine in tinerete. Ce mici eram, si ce frumoase..."
Uite o poza din "tinerete", chiar eram frumoase, vedeam al vie en rose si dansam tango pe coridoare. Asta sa fi pus la cale zambetul natang cand m-a sarutat prelung in zori? N-avea gust, parfum sau amintire.
Inca o noapte irosita in fata literelor fara forma. O sa ma cufund in noapte si am sa astept, poate maine in loc de zambet voi primit tot trupul.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi și-n veci
Va rămâne departe...

Avec toi?

"Vin rosu, atat". S-a cufundat in propriul Organza privind perechile din jur. Venise pentru muzica, pana la proba contrarie era condamnata la statutul de bibelou acoperit in tul si inaltat pe tocuri negre. "Bibelou, ce comic, mai degraba inconstienta." Si-a laut paharul si s-a indreptat cu pasi rari spre coltul cel mai apropiat al salii principale - de cand pirueta unei dame i-a umflat ochiul cu ceva vreme in urma, nu se deplaseaza decat pe marginile salilor pour deux.
A doua melodie si o cunoscuta i se aseaza alaturi, ii arunca un inceput de conversatie ca sa omoare cele doua melodii ramase. Cortina si un tanar fad ocupa locul din drepta. Amandoi se uitau la dansatorii rasfirati, niciunul nu isi intorcea privirea. S-au ignorat cateva secunde pana ce el a intrebat:

"Dansezi?"
"Ocazional. Uneori imi expun doar pantofii si beau vin, doua vicii fine de sambata seara. Ironia si privirea, pe de alta parte, sunt doua lucururi gratis in lumea asta, nu crezi?"

Moment de tacere. Ea isi stapanea cu greu un zambet, el confuzia.
O noua tanda si un individ foarte formal i se opreste in fata. ("Iar camasi?! Le-as extermina pe toate.") O mana ferma si o intrebare - doar de forma, mai degraba o sentinta :
"Tango?"
I-a intins paharul cu vin celui din dreapta si s-a contopit cu perechile de pantofi alunecand orbi pe o milonga. Muzica, la urma urmei, e doar pretextul unui dans. Tango? Ce intrebare, oricand.

Parfum de Orient

Am cunoscut dragostea intr-o bataie de amurg a Devei. Pluteau pe langa mine o multime de detalii, fire de praf si griji adunate intr-o clasa de gimnaziu ce au pierit cand ti-am atins buzele. Ultimul sarut inca mai staruia pe ele. Erai a tuturor si a serii, menita doar atingerii, nu vorbei. Te vinzi tacuta printre perne mari cu puf si canapele imbibate in parfum, dar noua ni te-ai oferit de bunavoie. Tot ce ai cerut a fost o ciocolata, iti doreai din ea staniolul. Ti-am suflat vorbe dulci cu viteza si dorinta, ne-am asezat in jurul tau si am asteptat sa te trezesti.

Intr-un tarziu ne-ai acordat atentie si ni te-ai oferit pe rand. Rasunau din cand in cand un suflu prelung si genele lovindu-se intre ele cu vinovatie dulce. Aveam emotii ca vei pleca din mana mea nefericita si vei oferi altui strain aroma-ti. Apropierea ta ma sufoca si intr-un final nu mai vroiam decat sa treci.

Ti-am cuprins gatul subtire cu degetele aspre si mi te-am apropiat de buze. Ti-am cerut cu lacomie tot sufletul, caci trupul imi era rece si anost in intunericul unui oras strain. Mi-am rotunjit buzele si m-am despartit de tine lent, in cercuri imperfecte de novice. Nu stiu cate s-or fi indepartat de mine in racoarea blanda, parca ne cunosteam de prea mult timp si brusc nu stiam daca te mai posed sau daca te-ai pierdut complet in noapte. Mi-am eliberat atunci plamanii de ce mai ramasese din acea slabiciune numita dorinta si te-am privit diluata sarutadu-ma de adio.

Apoi povestea n-a mai fost a mea. Te doream din nou, sunt posesiva si probabil ai simtit, insa nu pot spune ca am fost geloasa. Am suspinat prelung, mi-am dus mana prin par si am plecat inapoi spre patul strain, dusul neutru si ceaiul prea indulcit al internatului. Iti vor cuprinde aroma de portocala alte buze mult mai moi si poate chiar mai roze, Zaraza orientala...

Q.E.D.

Sa zicem ca e o zi aleatoare intre luni si vineri. Sa zicem ca un elev la mate-info se impiedica. Inevitabil cade si, cu putin ghinion, se loveste la cap si isi pierde memoria.
"Dar tu cine esti?"
Colegul intrebat se uita iritat la victima.

"Dar de ce sunt aici?"
Colegul intrebat incepe sa se panicheze.

"Povesteste-mi ce am facut azi." In fine, colegul o ia invers intr-un final si o intreaba pe victima: cum o cheama pe mama ei, cu cine face mate si care e formula deltei, la toate trei primind raspuns.
Morala: elevul de la mate-info nu uita nicioadata care-i sunt radacinile, cine sunt subordonatii lui Ganga si cine ii da doiul. Q.E.D.

pour bob, fie ca memoria lui sa se odihneasca in pace

Poem de seara

M-am trezit uitandu-ma in gol deasupra cartii cu poeme si cautandu-ti ochii. Pret de cateva secunde o gasisem, genele-mi incremenite in sfarsit te infruntau. Aveai un zambet vag schitat in jurul buzelor si doar masa sta distanta intre noi. Poate ai vazut ce ma chinuiam de catva timp sa ascund; poate doar stiai ca irisii tai cafenii ma fac, intr-un moment prea lung de concentrare, sa rosesc de incantare.
Brusc mi-am dat seama ca distanta dintre noi e mult mai mare: 7 kilometri, 2 ore si o tigara, tu fumand-o, eu doar culegandu-i aroma de pe buzele ce abia au sarutat-o. Abia... 2 ore si eu deja iti vad ochii plutind undeva in aer si fixandu-ma din nou.
Pe fruntea ta nu sta scris nimic despre efectele secundare, doza recomandata sau oprirea administrarii. Mai bine as da pagina, nu esti decat fantoma unui poem prea romantios de seara.

Tango Crush. The Beginner's Crush.

Aveam o perioada in care credeam ca tu si eu suntem doua entitati ce merg paralel pe calea vietii si a haosului. Tot ce mi-a dat acea credinta oarba a fost incapatanare si o teama adanca, ascunsa si deseori negata sub o masca Noh, inmarmurita in tot ce as fi vrut candva sa mai stea inca in picioare: orgoliul, ratiunea si independenta. Pe toate le-am pierdut in fata unui être cu doar cateva atribute: putine vorbe, pas ferm, mascul.
Iubeam dansatorul, nu barbatul; ii adoram privirea, nu culoare ochilor pe care oricum nu am vazut-o vreodata, privirea aceea care adesea ma intimida. Si au mai fost, desigur, bratele. Oh, dar ce brate! Uneori erau umflate artificial, privite din afara imi creau repulsie; alteori erau prea slabe, le vedeam rahitice si simteam cum un fior imi serpuia printre vertebre. Ele erau cele care timp de trei minute ma faceau frumoasa. Nu stiu daca fizic, caci, precum am zis candva, salile de dans duc lipsa de oglinzi- poate e bine, poate e rau, lipsa lor deformeaza insa mai mult decat prezenta. Tintuita intre bratele tale aluneacam pe podeaua antica de nuc masiv si asa mi-as fi dorit sa fie mereu. Eram doar noi si, in mintea mea, rasunau sunetul vechiului patefon si o ruga aprinsa catre tine, cel caruia ii alunecau degetele pe rochia de un rosu stins ca ciresele scaldate in apus de soare, sa nu ma lasi cand placa isi va termina suspinul, sa nu imi multumesti si sa nu te abandonezi unui alt parfum de dama, sa imi mai pastrezi mana dreapta macar inca un dans.
Am inaltat ruga aceasta de... ar fi absurd sa numar, asta ar insemna ca dansurile au fost mereu aceleasi si valoarea lor redusa la o unitate fada. Caci niciodata nu invat de fapt ca eu nu te iubesc, sau oricum nu mai mult de cativa pasi si o tanda.


Si am alunecat pe-o aluna, si v-am spus povestea dansanta-n mai putin de o luna.
Nu sunt unica. N-as suporta, psihic as ceda singuratatii. N-as mai fi om, sau nu m-as mai putea privi ca unul si sentimentul de vina si dezorientare m-ar lua de mana si ar alerga cu mine spre sfarsit intr-un ritm depresiv si accelerat.
Dar nu sunt. Mi-am amintit asta chiar azi, citind o postare pe La Sastresa, caci cititul pentru mine joaca rolul unui tranchilizant ce imi arata ca pana si personajul fictiv uneori imi este asemeni,caci amandoi suntem oameni.
Da, l-am trait si eu, nu sunt unica si tocmai de aceea am curajul sa o recunosc. De-as fi citit articolul poate putin mai devreme, in caldura unei nopti de august, poate, doar poate, mi-ar fi disparut cateva cicatrice. Desi nu mai sunt incepatoare, tot mi se mai intampla din cand in cand sa uit ca m-am indragostit de amandoi dansand, nu doar de el ghidandu-ma.

Cam asta e, un fenomen simplu pe care am avut norocul sa-l gasesc aici: The Beginner's Crush. Calcandu-mi pe orgoliu afirm usurata: nu sunt unica, si poate ca asa e cel mai bine. Q.E.D.