Eva inca nu stie...

Eva nu stia sa puna frana.

Prima oprire ratata a aparut iarna, cand avea cu putin peste un metru si mers biped inca nesigur. S-ar fi zis ca nu-i placea sa fie in rand cu ceilalti, problema care propunea pe atunci doua solutii: fie sa iasa din rand, fie sa-l darame piesa cu piesa. Pentru prima era poteca prea stramta, deci nu ii ramanea decat sa rastoare toti piticii aflati in fata ei. Un mic Hitler cu schiuri in loc de mustata.

S-a topit insa zapada si a inceput sezonul nuntilor. Eva era inca prea tanara, deci in loc de buchet, a primit o rochie pe care a urat-o din motive inca necunoscute. Atunci si-a dat seama ca nu o sa intre niciodata in afaceri, caci nu stia sa zica nu unei tranzactii proaste.

Au inceput sa infloreasca fluturii in stomac si Eva a primit o floare. S-a uitat in jur, a rosit putin si a mers mai departe. "Multumesc" in loc de "Nu". Eva inca nu aflase ca timpul nu le rezolva pe toate.

Si anii nici nu schimba Evele din lumea asta. Astazi e la fel ca si la prima oprire ignorata: se agata de un stimbil ca sa isi incetinesca rolele, zambeste nevinovata si aluneca mai departe. Cu timpul si-a construit chiar si o fobie fata de flori, caci dintre toate buchetele primite, unul singur nu i-a stat pe constiinta.

Eva nu stie nici astazi sa puna frana.

Curatatorie de amintiri

"Ma lasi sa experimentez ceva?" Semnele pareau a zice da: un nenea zambea de pe perete intr-o piesa imortalizata alb-negru, caldura patrundea filtrata in bar si abia incepuse Stairway to Heaven.
"Iti aduc altceva in loc de limonada. Daca nu iti place, il consideram din partea casei si iti aduc o limonada. Daca iti place, imi platesti cei 7 ron." 7 ron raman aceiasi in orice colt al barului, iar un pahar... intr-un pahar poti pune multe, de la sambuca si cateva boabe de cafea pana la arsenic simplu, dar duminica nu e tocmai ziua calcului de probabilitati, ci a melangeului de curiozitate latenata si lene inmuiata in caldura, amestec ce poarta un "da" drept eticheta.
Si iata ca apar doua pahare, o sticla si un pai: apa plata cu lamaie pentru domnisoara in rosu, un lichid neindentificat pentru cea in alb. Apoi a fost tacere. El a ramas lanaga masa si a asteptat in liniste verdictul. O portocala decojita aruncata pueril in blender, un parfum strain picurat pe pielea damei in alb, o orhidee cu petalele smulse lasata in fata usii gresite si, peste toate, semnatura "T." razand de mine. Si totusi mai era ceva acolo.
"Deci cum e?"
"E bun..."
"Doar atat poti?"
Mai beau putin din substanta neindetificata. Toate ingredientele in lumea asta au o istorie si un nume. Mi-am inecat ochii in suc, ma asteptam sa se transforme in supa alfabet si sa-mi impinga la suprafata niste litere. Incheiat, poate.
"Chiar imi place."
"Sa inteleg ca renunti la limonada?"
Poate ca trecutul are gust bun. Prezentul poate lua o pauza, macar o duminica pe an cand ma arunc intr-un scaun si imi privesc amintirile limpezindu-se ca in centrifuga unei masini de spalat si invartindu-se in jurul unui pai. A se stoarce bine. La sfarsit, se scutura. Memorie curata, numai buna de a fi umpluta din nou.

Eva nu stia ca...

Obisnuiam sa cred ca pasarilor le cresc noaptea aripi ca sa poata pluti pe langa geamurile salii numarul 8 ale unei cladiri denumite de toti adultii "cresa" . Pasarile, la varsta de 3 ani a Evei, zburau.

Cand am auzit insa povestea cu vaca sarind peste Luna, mi-am zis ca acolo as vrea sa traiesc, pe o planeta facuta dintr-o branza pe care n-aveam voie s-o mancam, numarand vacile ce sar pe deasupra capului meu pana adorm. In pauza de pranz ma asezam la geam si numaram norii. Nu stiam alta varianta de a ajunge pe Luna decat sarind de pe un nor pe altul. Nici pasarile nu pot ajunge atat de sus, desi, pe vremea aceea, ma miram ce salturi mari si ce loopinguri faceau de la un nor la altul. Pasarile, la varsta de 5 ani a Evei, sareau.

La scoala am descoperit bancile. Partea frumoasa a bancilor era colegul, in cazul meu Titi. Ocupa trei sferturi din banca dubla si imi intindea mereu bomboane si bilete cu fragmente din povestile bunicii lui. Intr-una din zile Titi mi-a scris ca nu exista nori, doar niste fabrici construite anume pentru a sparge albastrul cerului pe care niste doctori l-au declarat "obositor". Am fugit la geam si am inceput sa plang. Nu exista nori, si totusi exista pasari... Si eu? Nu o sa vad niciodata vacile sarind peste luna. Pasarile, la varsta de 8 ani a Evei, au fost declarate caz nerezolvat si incuiate intr-un sertar intunecat al emisferei drepte laolata cu luna, vacile si Titi.

Pas minor

Din calcaiul tau nu curge azi

Decat lumina.

E atat de dulce,

Ca-mi culc capul langa o basica

Si o intep usor cu genele

Sa crape,

Toata lumina sa mi se reverse

Intre pleoape.

E o lumina roza

Care se aprinde noaptea pe alei

Si tremura.

De frig, de frica, de pudoare,

Se lasa violat de acordurile

Greierilor beti.

Calcaiul tau e o zaraza,

Nu doar azi,

ci-n fiecare noapte

lumineaza orice

colt de asternut,

orice copse rasarite-n cale.

Doar pe aleea mea

Se stinge.

Interzis minorilor

pierduti in poezie.

Si totusi...

Imi pare rau
ca ti-am furat
parfumul.

Iti urmaream pasii
dupa urma
de ambra arsa.

Iarta-ma,
alergam acum in cerc
si e atat de dulce
sa ma las prinsa.

Muza: This Is Just To Say

Amor candid

Uneori cand toata casa doarme
ma strecor usor pana in dreptul usii,
intorc cheia si-mi arunc o geana peste prag.

Bulele se iubesc impudice
deasupra apei,
prosoapele se ineaca lent
in mirosul ultimul corp incorsetat,
si buzele... ele se saruta in oglinda
cautand amorul de zaraza
al tuturor parfumurilor ce-si arunca dopurile
si alearga nude pe perdeaua cu pisici.

Toate acestea se petrec in taina,
Caci in orice suflu al peretilor crapati
baia mea adaposteste cele mai curate amoruri.

A cincea intalnire cu domnul T.

Cand ma gandesc la seara aceea, imi vine in minte imaginea parcului central, pastratorul multor nopti pierdute in zapada, vorba si, cel mai adesea, dubiu. Acolo ti-am cunoscut si cea de-a cincea intruchipare, plimbandu-se de-a lungul sirului de banci si strambandu-se la vantul ce-ti ravasea parul. Am inceput sa rad si mi-am lasat fața lovita din plin de suflul noptii in timp ce tu mergeai cu spatele si tipai. Da, ai inceput sa tipi din ce in ce mai tare, am tipat cu tine crezand ca o sa te calmezi. M-ai privit speriat si pentru un moment te-ai oprit din fuga nebuna pe Muresenilor. Ti-ai lasat capul pe umarul meu si ai inceput sa plangi, se asternuse liniste intre noi si tot ce mai auzeam erau lacrimile tale si frustrarea mea lovindu-se intre ele. Ti-am intins un pachet de servetele si am plecat. Vreau sa-ti fiu amanta, nu mama. Noapte buna.

Sarutul de pe tort

De-as avea o suma fabuloasa as cumpara cu ea zeci de saruturi, cate unul pentru fiecare être al carui varsta va mai creste cu o unitate. M-as strecura in cercul de entuziasmati ce canta "la multi ani" si arunca in toate partile cu tort sau jucarii imense.
Apoi as astepta. Undeva intre 00:00 si 00:03 as lasa cate un sarut (cu fisa medicala verificata in avans) sa zburde liber pana pe buzele sarbatoritului si l-as privi zambind. Cadoul meu, caci nu cred ca cineva si-ar putea dori ceva mai mult...

La Multi Ani, Patratel...

Negarea eului

As fi vrut sa-mi pastrez trupul, insa in interiorul meu sa traiasca liber nu umanul, ci un animal. In loc de ratiune, doar instinct si libertate: tu pasesti, iar eu... eu te urmez, sau, mai bine zis, iti urmez intentia. Cat de ciudat, e prea intuneric ca sa-ti descifrez culoarea ochilor.Ma simt straina, nu doar de tine, ci de proprii mei pantofi. Ne cunoastem de atata timp, doua tocuri si o fata, ne iubim intocmai pentru ca ne-a fost scris sa nu ne amestecam nicodata: eu ratiunea , ele sentimentul. Uneori insa uitam care ne e locul, iesim din bancile prestabilite si dam nastere unui melange nu prea fericit: ratiunea dictand pasii, sentimentul eclipsand irisii albastri. Dar totusi, qui s'aime se taquine, fiecare pas gandit e mai degraba o dovada de iubire impregnata in tango decat un esec. Ne iubim pe ascuns in nopti tarzii pe cate-o tanda, o pereche aurie de pantofi si-o fata...

Pauza

Am primit ceva nou azi: libertate. Brusc bula mea de tango a inghetat si tot ce a mai ramanas eram eu insami. A inceput jocul- intai te-am lovit, m-am recunoscut invinsa de ritm si m-am resemnat inpoi miscarii in doi. Apoi ai spart bula din nou, ai pus stop si mi-ai dat drumul. Te-ai uitat ciudat la mine cand am inceput sa ma invart in jurul tau si sa insir pasi straini. Lasa-mi jocul, caci altfel dansul se naste scrum- umbra a ceva numit candva tango, acum doar niste pasi aruncati de nazurile si putere. Imi asez palaria alba si intr-o ultima suflare te intreb din pragul usii: imi lasi liber jocul? Sunt inca un copil, in special in imbratisarea ta, in rama care uneori doar ma sustine ca pictura, alteori ma coloreaza in roua si bandoneon. Am nevoie de muzica, libertate si o axa in jurul careia sa fug, de care sa ma izbesc din cand si cand si careia sa-i dau din gene intr-un mic moment de nebunie, complice fiindu-mi totdeauna pasul. Daca-mi iei jocul, ma etichetezi inca de la o simpla tanda octogenara.