miercuri, noiembrie 11, 2009

Ghidul fustangiului etern

De fapt, cam acesta va e si scopul.
Al lui V. care asteapta cuminte cu halatul desfacut sub biroul de la radiologie sa apar palida si febrila, sa ma asez pe un scaun si sa ma uit pierduta pe palier pana cand dau cu ochii de el. Sa imi amintesc de fiecare data cand tremur ca avea un tricou verde si ceea ce parea, de la o asemenea distanta si cu o vedere incetosata, o varsta inca tanara. Foarte degajata sa intreb cu prima ocazie: si cel care mi-a scazut febra cu un grad la inceput de vara? Ah, daca tot sub panacarta de la radiologie e, atunci astept cu entuziasm sa navaleasca noi bacterii peste mine.

Al lui S. care e indragostit incurabil de patrupede. Ii zambeste fiecaruia, iar pe mine ma intreaba neutru ce studiez. Ii raspund promt ca medicina si brusc isi inalta capul. Singurul cuvant din patru silabe care imi confera importanta in ochii lui. Abia la sfarsitul consultatie observ un inel pe unul dintre degete. Chiar si asa, vaccinul patrupedului meu ramane cel mai asteptat moment al lunii.

Al lui A. care sta la o cafea undeva intr-un oras strain si citeste ziarul. Sau un roman. Sau pur si simplu cartile de vizita lipite pe pereti. Orice a fost creat el poate citi, in cod binar, literatura, molecule de parfum. Cand am o ora libera, ma imbrac in afise cu alfabet ca cele folosite de oftalmologi. Mi-e mult prea jena sa ma uit spre el, asa ca imi construiesc in jurul unei cani de ceai o intreaga fantezie in care se A. se apropie de mine tot mai mult, pana ce ii devine clar ce scrie pe ultimul rand, dar distanta dintre noi e prea mica pentru a intrerupe lectura si ajunge sa imi studieze chiar si desenul buzelor.

Sunt pregatita zilnic pentru oricare individ mi-ar iesi in cale si imi ascund procesul de creatie intr-o geanta supradimensionata: pudra, ruj, parfum, perie, ceas, fituici, poeme, tratate si, desigur, cafea. Dar imaginea pe care mi-o construiesc si reconstruiesc de-a lungul zilei nu e decat pretextul pentru a cere un zambet. Caci acesta este scopul vostru, indiferent daca va numiti V., S. sau A.: sa imi mariti zambetul cu cate un milimetru zilnic si abia apoi sa va puteti denumi barbati.

1 comentarii:

andreidosa spunea...

Eu si submarinul meu cu tequila cum de nu aparem pe aici? Ce urat! Si eu care credeam ca nu am tras degeaba cu ochiul prin periscopul submarinului, eu care credeam ca voi deveni nemuritor prin pana ta... of... ce tristete ma cuprinde bruhaha ha

Trimiteți un comentariu