Le coeur

Respingeam inimile in toate formele simbolice sau cu puls. Cand m-am indragostit prima data, am vazut in jur oameni care zambesc si oameni care se saruta (uneori coincideau, alteori ma intrebam cum reusesc oamenii sa se tina de mana fara sa se sarute), dar nicio inima artificiala. Pe caietele de la inceputul liceului sunt incercari timpurii de acceptare a notiunii sub forma unor desene pe coltul foii. Daca le vede cineva dau vina pe colega de banca, desi ea imi scria doar Sanpetru sau imi facea o caricatura a profului de fizica. Am incercat chiar sa desenez o inima in dreptul literei T, dar apoi am incadrat-o repede unei limite cand S tinde la T din inimioara si am reinceput sa ironizez conceptul.
De dimineata am primit o intrebare: ce perioada ai retrai? Raspunsul a fost vara, cu toate prelungirile ei din introducere si final. Atunci am primit primul cadou de majorat: o inima de sticla rosie. In ultima zi de minorat, echivalenta cu primul tort de ciocolata, paseam cu o oarecare frica pe tango: aveam pantofi noi si purtam prima inima artificiala.
Au urmat multe inimi de atunci: una de argint purtata la gat, una de ceramica invartita intre degete deasupra cartilor, un graffiti pe care il vad din acea duminica saptamanal, o inima de hartie primita pe scarile teatrului si una desenata cu pixul pe mana dreapta.
Am aflat si eu tarziu ce facea toata lumea cu acele replici ieftine ale unei parti pe care o aveau deja din nastere: le dadeau cuiva. Nu intelegeam ideea inimilor pentru ca pana in vara nu primisem decat flori (fenomen pe care, din nou, l-am apreciat abia intr-o duminica seara acum un an minus putine zile; odata cu iubirea mea pentru flori a venit si iubirea pentru mansarda unui anumit bar din Brasov, dar deja deviem de la subiect).
Incerc sa inlocuiesc toate inimile cu mere, in general oamenii care au nevoie de o pauza cauta alte lucruri care sa le aduca noroc sau care sa fie observate (gargarite, stele, Snoopy etc). Alerg printre oameni cu un ruj rosu si le desenez cate o inima pe mana, acelasi ruj pe care il port pe buze cand urc pe scena. E un mod fortat de a raspunde la toata simpatia, uneori dragostea, care s-a tranformat in cativa centimetri de material. Eu iubesc, tu iubesti, el iubeste- invatam sa il conjugam in scoala si il uitam undeva intr-o cafenea sau intre patru pereti si doua corpuri.

Pentru doamna T.

Daca vrei sa treci peste o femeie, tramsform-o in literatura, un procesul de detoxifiere cu stiloul sau tasta alaturi. Dureaza cateva nopti, dar apoi te poti uita din nou imprejur la tot ceea ce e de gen feminin, poti calca din nou prin cafenele si pe stradutele din zonele marginase ale Brasovului. Poti chiar saruta din nou, caci scrisul curata stomacul de fluturi si buzele de gust. Padurea moare din dragoste, desi nu a aflat niciodata propriu-zis ce inseamna. Ea moare de fapt din cauza articolului (o padure, doua paduri). Femeile sunt ca locurile de parcare construite odata cu primele blocuri: inca mai pastreaza placuta proprietarului, desi el a murit demult.
Exista un singur lucru pe care inca nu l-am invatat: sa ma dezindragostesc. Mi-au sters gena responsabila de asta inainte sa ma nasc si acum, cand umblu prin Brasov, stationez pe locurile fostelor mele romante sperand inca sa fiu sarutata de proprietar.
Vand loc de parcare.

Cu stima,
S.

P.S. Dupa atatea carti siropoase, aventuri si o industrie muzicala cu versuri aproape exclusiv despre infatuare, ai crede ca lumea s-a saturat de atata dragoste. Si totusi nu ma poate acuza nimeni ca as fi insensibila de dragobete.

Sign out

Dar totul se termina, iar partea grea in viata nu e sa gasesti iubirea. Romantele se vand la fiecare colt de strada- pe bancile din parc, la chioscul de ziare sau la iesirea din oras. Infatuarea se fabrica pe banda: avem manuale de agatat, sfaturi pentru cucerit si cate o lectie de invatat din fiecare atractie. Ceea ce nu avem este o despartire decenta. Nu prin diluare, messenger sau lasitate. O camera din care sa iesi fara sa simti nevoia sa plangi sau sa te intorci, ci doar sa conchizi ca drumul spre casa e cel care te indeparteaza de un sfarsit.
Credeam ca atunci cand voi creste, voi ajunge unul dintre acei oameni care la inceputul serii se aseaza la o masa de patru si discuta. Nimeni nu poate dansa intreaga seara, desi inevitabil cu totii ajungem in centrul salii. Vroiam sa fiu unul dintre cei care isi petrec primele ore in fatza unei salate discutand in grupuri mici, fara grija tandei de maine. Ea va veni, asta e sigur, pentru ca ei danseaza de atata timp, incat proprii pasii de tango definesc cursul firesc al naturii. Speram ca timpul va avea rabdare cu mine, exact ca si cu cei ce irosesc apropierea corpurilor pe cuvinte.
Dar in loc de asta, am primit o despartire decenta. In mana aveam un pliant cu data si locul urmatoarea intalniri cu ceea ce numeam candva pasiune. Eram hotarata sa-l arunc in primul cos de gunoi, dar nu mi-a aparut niciunul in cale. Cat despre pantofii de dans zgariati, urma alba e semnul violentei despartirii. M-am agatat cu disperare de iubire, dar a iubi de unul singur e sadism pur. A deveni cast e lasitate. A fi om ramane undeva la mijloc.

Estetica uratului

Devenim mai frumosi pe zi ce trece. Ne indragostim, incercam diete, cumparam farduri, ne pensam sprancenele si ne vopsim parul. Cand ne uitam in oglinda, insul pare mult mai atractiv decat cel de ieri sau decat cel de acum doi ani. Zambim mai putin ca atunci cand eram intr-a noua, dar purtam conversi in loc de shuzi si ruj in loc de zambet. Ne deplasam pe coridoare siguri pe pasii nostri pentru ca nu mai suntem aceiasi. Suntem mai buni, mai frumosi, mai isteti, mai atragatori, gratie mastii de maturitate si fondului de ten. Cine s-ar indragosti de cel care zace nud sub toate hainele, lanturile si gelul de par? Nimeni nu vrea copilul de la inceputul liceului, toti intorc capul dupa preview-ul femeii de peste zece ani, cu fusta scurta si artificialul confundat cu pielea.
Intr-o zi vom crede ca am gasit in sfarsit iubire. O mana va descheia fermoarele, va desface nasturii, va sorbi rujul mastii si va arunca tot restul intr-un colt al camerei. "Ce-mi trebuie machiajul, cand te pot avea pe tine toata?" Si totusi, ne machiem in continuare de teama ca suntem urati.
Recunosc, sunt urata. "Inteligenta e moartea frumusetii."
Sunt chiar onorata sa fiu urata.

Q.E.D.